Sâmbătă, în organizarea Direcţiei pentru Sport şi Tineret, în parteneriat cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi asociaţia Pro EFS a debutat Proiectul “Sport în familie”. Acesta vizează organizarea de activităţi sportive la care să participe atât copiii cât şi adulţii care îi însoţesc, fie părinte sau bunic, fiind organizate în Parcul “Nicolae Romanescu”.
Activitatea din cadrul proiectului va avea caracter permanent, prima bucurându-se de un adevărat succes în rândul copiilor dar şi al părinţilor şi bunicilor. La prima întâlnire de acest gen cu craioveni au fost implicaţi direct studenţi voluntari de la FEFS şi anume Dragomirică Ionuţ, Burada Alexandru, Văduva Ionuţ, Purcea Alexandra, Onea Adrian, Dudu Roxana (anul I), Oniciu Denisa, Nechita Alexandra, Popescu Liliana, Peptenaru Anca, Nicola Cătălina, Baidac Aura (anul II), Veghea Florentina, Dora Mustăţea, Rotaru Anca, Pandush Tasellari (anul III) şi Covasă Corina (master – an I).
Planificarea activităţii a presupus stabilirea unor teme, ale căror obiective se vor atinge timp de 2-3 şedinţe. Pentru început o să coordonez personal activităţile cu ajutorul studenţilor, viitorii specialişti, ulterior urmând, ca şi coordonatori, alte cadre ale Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova. Prima temă a activităţii a fost de socializare – Hai să ne cunoaştem, toate jocurile de mişcare şi întrecerile desfăşurate vizând acest aspect. Nu aş vrea să exemplific acum unul din mijloacele care au dus la atingerea obiectivelor temei, deoarece aceasta se va menţine şi săptămâna viitoare, invitându-i pe craioveni, copii şi părinţi, să afle pe propria piele despre ce este vorba.
A declarat ieri lector universitar doctor Aurora Ungureanu, de la FEFS Craiova
Activităţile se vor desfăşura în fiecare sâmbătă între orele 10.30-11.30, în Parcul “Nicolae Romanescu”, la foişorul unde cânta fanfara militară, loc în care craiovenii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare să insufle copiilor lor, un stil de viaţă sănătos, din care să nu lipsească mişcarea.
Invitaţia DJST – Dolj ca Asociaţia Sportivă Pro Efs Craiova să devină partener la proiectul “Sport în familie”, a fost una care ne-a onorat, deoarece acest proiect ni se pare foarte important şi de perspectivă. Asociaţia noastră are ca scop sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi şi competiţii sportive care să contribuie la promovarea mişcării în rândul studenţilor şi tuturor categoriilor de vârstă şi de populaţie şi considerăm că activităţile din cadrul acestui proiect ar duce cu uşurinţă la realizarea lui. Prin parteneriatul cu DJST putem atinge de asemenea, unul din obiectivele asociaţiei, acela de a consilia părinţii în vederea îndrumării copiilor spre practicarea sportului. Şi unde putem face acest lucru, cu ajutorul membrilor asociaţiei noastre, dacă nu la acţiunile pe care le vom desfăşura în Parcul “Nicolae Romanescu”, acolo unde copiii vor veni însoţiţi de părinţi sau bunici. Personal consider că părinţii sunt cele mai bune modele pentru copiii care vor să facă sport.
A declarat şi Marian Dobre Marian, membru fondator A. S. Pro EFS Craiova







