Nicolae Filimon: Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebește de omul onest. El nu se pronunță definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu doară că are spiritul drept și nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele și partidele în folosul său.
Ion Mihalache: Ce este Parlamentul? Este el, oare, o adunare de virtuți, de înalte inteligențe, de elite ale Națiunii? Vai! Este o adunătură de nulități și de egoisme, unde stau în frunte cîțiva artiști ai cuvîntului, unii șmecheri răufăcători, care curînd devin călăuzele turmei și stăpînii tuturor.
Alexandre Dumas: În politică, nu există oameni, ci idei; nu există sentimente, ci interese. În politică, nu se ucide un om, se înlătură un obstacol, şi atâta tot.
Politicul românesc suferă de o multiseculară influență exercitată de alte culturi politice (romane, turcești, central-europene, rusești) asupra tiparelor de structurare a puterii în teritoriile locuite de români. Nu fac politologie (nici nu mă pricep) dar vreau, prin aruncatul privirilor pe pagini de Istorie, să aduc în discuție comportamente politice clasice care, comparate cu actualul comportament politic, să ne arate unde e greșeala, de unde ni se trage nefirescul firescului politic.
Mecanismele de recrutare a liderilor și de exercitare a puterii în elita politică românească din zilele noastre prezintă surprinzătoare asemănări cu tiparele de exercitare a puterii în regimurile orientale bazate pe castele militare de origine servilă, zice C.D. Berari, adică guvernarea prin sclavi deveniți elită politică. Prezența în fruntea statului român a unor personaje nu reprezintă altceva decât rezolvarea problemei de către cei ce controlează partidele din România prin promovarea în cele mai înalte funcții din stat a unor indivizi care au o autonomie de acțiune limitată și o loialitate deplină față de cei cărora le datorează cariera politică, acești lideri români nefiind oameni politici liberi, ci sunt indivizi aflați în stare de depedență de cei care i-au luat de nicăieri și i-au transformat în „cineva”, impunându-i în funcții dintre cele mai înalte în statul român.
Fără să aibă calificări relevante sau un parcurs profesional care să-i recomande pentru demnități publice, acești tineri „lideri” sunt indivizi cu biografii obscure în care se pot ascunde amănunte care-i fac șantajabili în cel mai înalt grad. În consecință, fiindcă în sine, ca valoare profesională, morală sau ca viziune politică acești tineri nu înseamnă, de fapt, nimic, ei pot fi eliminați din joc în orice moment de cei care i-au făcut oameni politici. Altfel spus ei n-au nimic în comun cu Țara și Poporul, cum ne arată Istoria, în momentele ei politice importante. Avem exemple la vedere în toate instituțiile statului de azi.
Herodot este primul care ne transmite informaţii preţioase despre populaţia şi teritoriul ţării noastre, despre baza politicii conducătorilor.
„Lângă Pontul Euxin, către care şi-a îndreptat Darius expediţia sa, locuiesc, în afară de sciţi și alte neamuri, dar neamul scit, între toate neamurile pe care le cunoaştem, a descoperit, cu nespus de multă cuminţenie, cel mai însemnat lucru pentru viaţa bine orânduită a oamenilor, trăind de pe urma dobitoacelor ce le au”. Acornion din Dionysopolis, despre domnia lui Burebista, spune : „ … numai spre a izbândi în toate chipurile la câştigarea unui folos pentru patria sa… dar a purtat şi cele mai frumoase negocieri în folosul patriei sale…”
Constituţia din 1866 a reuşit edificarea unui cadru general înnoit pentru viaţa politică prin principalele partide care vor reuşi să-şi lege numele de cele mai semnificative momente ale modernizării, fiindcă erau mai de grabă grupări de tehnicieni şi oameni politici, o elită politică implicată în viaţa publică a statului. Toate partidele politice s-au preocupat de adoptarea unei strategii favorabile dezvoltării României. Ministru de Externe al unei ţări mici care a făcut politică mare, N. Titulescu a lansat ideea Europei Unite, fiind considerat un ministru al Europei. De dragul românilor Ferdinand I a intrat în război împotriva ţării sale natale în 1916 iar Iuliu Maniu a dat vieţii politice interbelice dimensiunea morală.
Identitatea națională a unui popor, moldovenii, situat, cum știm, dincolo de Prut, la marginea Europei, între România și Rusia, e o stare de spirit care se cere a fi examinată din unghi geopolitic, istoric și cultural și, mai ales, din unghiul relației dintre elitele politice și masele populare. Orice abordare fizico-geografică și a istoriei teritoriilor basarabene scoate în relief controverse identitare, întrucât teritoriu și poporul au fost obiecte de trecere de la un statut de principat la cel de provincie, ori de trecere de la România Mare la națiune moldoveană sovietică. Independența și conflictul din Transnistria, fenomene apărute imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, amplifică aria de abordare și îngreunează percepția privind evoluția și strategiile identitare viitoare.
În prezent Republica Moldova e doar o dispută între liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, preferat, spun statisticile, de treisferturi dintre moldoveni, și liderii de la București, care au o cotă de 35 la sută (mult mai mare decât în România) dar și un electorat comun cu Putin. Președinții români sunt de admirat pentru că sunt luptători discreți, neconflictuali, tenaci, dar nu percepuți ca învingători, deși se crede că au planificată anexarea Republicii Moldova de către România, sub umbrela UE+NATO. Disputa liderilor e legată de integrarea europeană ori reintegrarea în spațiul rusesc de influență, moldovenii privind mai mult spre Est. La fel ca în România, oamenii au nostalgia dictaturii pentru că, nemaiprivind în urmă, văd acum neliniște, nesiguranță, mizerie şi inegalitate afişată fără jenă. Drept urmare, Republica Moldova, deşi ar vrea să înceapă negocierile de aderare la UE, nu este încă pregătită să părăsească CSI (invenţie simbolică prin intermediul căreia supravieţuieşte vechiul imperiu), iar avantajele economice date de CSI par la fel de importante ca acelea pe care le-ar putea obţine cu UE. Citită altfel, starea ezitantă a moldovenilor în drumul Est-Vest pendulează între sacrificiile tranziției (pe care nu vor să le mai facă) și „ordinea”, ca rezultat al unui fel de fanatism al supunerii, dobândit în Istorie.
Apoi, moldovenii aud și văd ce se-ntâmplă la noi (suspendări, terfeliri, neglijențe politico-sociale și economice, și alte deviații – kakaia deviații, vorba lui Stalin – ale tranziției prelungite, coruptie, etc.), și compară cu parcursul rusesc (puternic şi de neclintit), dar se hotărăsc greu, mai ales că e posibil un schimb gen Ribbentrop-Molotov, căci întotdeauna s-a hotărât soarta celor mici de către interesele celor mari, și aici sunt multe de tot (Rusia, Germania, Ucraina, USA, Siria, România și, mai de curând, Turcia). Oricum Moldova (ca și Ucraina) e prinsă între blocul UE și proiectul eurasiatic al lui Putin, la care privesc interesate două state care fac legea, Germania și SUA, plus neuitarea durității trecutului.
***
Nota ultimativă a guvernului sovietic, 26 iunie 1940
Guvernul U.R.S.S. propune guvernului regal al României:
1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele sale potrivit cu harta alăturată. Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi propunerile de faţă ale U.R.S.S. şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. şi România.
Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul guvernului regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.
Nota ultimativă adresată de guvernul sovietic în noaptea de 27 iunie 1940
Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul guvernului regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de nord a Bucovinei. Însă cum ministrul României la Moscova, d. Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al guvernului regal al României însemnează accedarea la propunerea guvernului sovietic, guvernul sovietic primind această explicaţie a d-lui Davidescu, propune:
1. În decurs de patru zile, începând de la ora 14, după ora Moscovei, la 28 iunie să evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.
2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei.
3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea – Albă.
4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.
5. Să se numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai guvernului român şi U.R.S.S., câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de nord a Bucovinei.
Guvernul sovietic insistă ca guvernul regal al României să răspundă la propunerile mai jos menţionate nu mai târziu de 28 iunie ora 12 ziua (ora Moscovei).
