Iorga: Viaţa unui neam este adeseori hotărâtă într-un chip decisiv şi fatal, căruia nu i se poate împotrivi, de către aria geografică pe care a trebuit să se dezvolte… Poporul Bucureştilor care face demonstraţiile de pe străzi nu e poporul cel adevărat, care Dumnezeu ştie cât rabdă şi cât de puţin capătă în schimbul răbdării lui… Din nenorocire, tot ce se petrece în ţară astăzi, în momente aşa de grele, e datorat spiritului de partid. Mai rău, spiritului de facţiune, care a omorât atâtea ţări, mai solide decât a noastră. În viaţa statului se oglindeşte viaţa privată a celor cari-l conduc. Libertatea nu e anarhie!
Vacanța mare e în toi. Așa că divagăm, trăncănim să ne aflăm în treabă.
TRĂNCĂNEALĂ, trăncăneli,s.f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie,
sporovăială, flecăreală.** Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. Pentru TRĂNCĂNEALĂ mai găsim în DEX și termenii LEORBĂIALĂ, PĂLĂVRĂGEALĂ, SPOROVĂIALĂ, FLECĂREALĂ dar și VORBĂRÍE= s.f. Vorbă multă, fără rost; PALAVRAGÍU, palavragii, s. m. Persoană care spune palavre; flecar, limbut, guraliv. – Din turcescul palavracı. De aici și balcanismul nostru.
Se vede clar că trăim într-o Lume nebună, populată, de sus până jos, cu inși care trăncănesc, flecăresc, pălăvrăgesc, bat câmpii fără să spună nimic, fără rost. Cum stăm cu trăncăneala în România? Stăm foarte bine. Stăm și vorbim „discuții”, dintotdeauna. Înainte, adică pe vremea lui Ceaușescu, vorbeam peste tot (la bloc, la cârciumă, la coadă, la piață, pe stradă, … ). Acum, pentru că, vorba aia, ne-am emancipat, e democrație, vorbăreala s-a mutat pe „rețelele sociale” – oricine are un FB, pe ecrane,… . Și, odată cu vorbăreala, adică acțiunea de a muta în vorbe pe rețele și la televiziuni întreaga viață (personală, socială, politică, economică, … ), iată și ascultăreala (cred că acest cuvânt nu poate fi găsit în niciun dicționar), adică acțiunea de a sta în fața televizorului ca mod de viață. E un fel de vorbit neauzit/neascultat și de auzit/ascultat nevorbind. Adică „mult zgomot pentru nimic” (Shakespeare). Sau „nemic” (Eminescu).
„La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”, zice Cartea Sfântă. Observați desigur, Cuvântul este scris cu literă mare, apoi este scris Cuvântul era Dumnezeu. „Și Cuvântul s-a făcut trup”, adică prima formă de viață care a evoluat la complexitatea Omului. De fiecare dată când rostești Cuvântul, primul care auzi Cuvântul ești chiar tu. Te-ai auto-auzit, informația, prin subconștient face legătura dintre ce spui/auzi și crearea realității a ceea ce ai spus/auzit.
Deunăzi eram nevorbiți după decenii de auzire/ascultare. Deși am vorbit mereu, acasă, pe stradă, la piață, în cârciumă, peste tot. Dar erau vorbe, nu Cuvânt. Iată că n-am obosit, nu ne-am ostoit. Ba, pe toate canalele se vorbește zi și noapte. Vorbe în vânt, „vânare de vânt”, aruncate de moderatori, de analiști și de politicieni, parcă mereu aceiași. Apoi, toată lumea își dă cu părerea despre toată lumea, despre toate, despre orice și oricine, oricând. Toți dezbat, vegheaza, dezvăluie, analizează, combat, sunt pe „baricade”, vorba unui amic. În „eterna și fascinanta Românie” avem acum eterna și fascinanta trăncăneală. Spiritul latin al românului, dedat vorbitului, a cunoscut, în ultima vreme, transformări care l-au dus spre trăncăneală, spre vorbirea fără rost, iresponsabilă. Nimic din ceea ce s-ar putea spune nu rămâne nespus. Ba, mai mult, se spune şi ceea ce e de nespus. Vorba înlocuieşte fapta. Vorbitorii sunt la putere și se vorbeşte despre vorbe. Cuvântul, în înţelesul său profund, s-a transformat în vorbe goale. Banalitatea, la fel, trebuie vorbită cu toată lumea și știută de toată lumea, chiar dacă nu interesează pe nimeni. Dar cui îi pasă. Noi suntem români. „Noi”! Adică „Eu”, „Tu”…
Despre comunism, atât cât mai e, și e destul, prin Rusia, China, Coreea, Cuba, sau alte meleaguri, se cuvine să vorbim ca despre ceva ce nu mai e dar va dura mult și bine, datorită schimbării lui la față. El e, acum, la noi, ba cu față umană (în România, că nu poate pretinde cineva că avem capitalism), ba în concubinaj cu capitalismul (vezi China-Hong Kong), ba veșnic (Cuba, Coreea). Doctrinar, pe lângă că e o utopie, comunismul e sistemul crimelor de toate soiurile (fizice, morale, sociale, … ) și sistemul speranțelor de toate felurile, adică tot un fel de crime împotriva umanității. O definiție teoretică ne spune că schimbările sociale sunt urmarea unor revoluții. Ori o revolutie se declanșează în urma unor stări de spirit. Comunismul și capitalismul sunt, în primul rând, stări de spirit. Antagoniste fiind, desigur că o stare de spirit nu se poate combate altfel decât prin crearea altei stări de spirit. Neputându-se schimba, capitalismul ori/și comunismul se schimbă între ele, pe principiul rotației sau circuitului apei în natură, funcție de necesitățile acelor viruși/elemente, provocatori ai stărilor de spirit. Care/cine sunt virușii? Ne temem să spunem pe față ce știe toată lumea. Nu știe bărbatul ce știe tot satul. O definiție practică, uzuală, a comunismului e, de fapt, că el, comunismul, e o alternativă de rezervă la capitalism, atunci când acesta intră în criză, pentru că nicio formă politică de conducere a unei societăți nu e perfectă și nu e veșnică, și nici nu poate fi, atâta timp cât lumea/societatea e într-o dinamică perpetuă. Așa că vom vorbi despre comunism și capitalism prin istorie, nu prin lozinci istorice.
„După părerea mea, zice R. M. Crisan într-un Testament -N Iorga, nu sunt pentru masoni şi nici potrivnic lor; nici antisemit şi nici filosemit; nici xenofob şi nici xenofil; nici favorabil legionarilor şi nici împotriva lor; nici şovin şi nici renegat. Iisus și Adevăr”.
Eu zic ce zice Istoria. E fără de tăgadă că dacă „îmi spui cu cine umbli, îți spun cine ești”. Cu cine a „umblat” în politica internă și externă poporul român în Istoria sa? O vreme cu regi (Burebista, Decebal), juzi sau cnezi (Ioan şi Farcaş), cu juzi și voievozi (Litovoi), şi cu voievozi-domni (Seneslav din Argeş), se constată într-un act unguresc de la 1247, întărit de Papa la 1251. Această cristalizare din veacul al XIII-lea, continuă cu alți voievozi/domni pământeni (Dragoș, Bogdan, Basarab, Mircea, Ștefan, Mihai) apoi, zice N. Iorga, „pe lângă străinii răzleţi, care au venit de la sine, se întâlnesc şi alţi străini, veniţi în mare număr, veniţi ca naţiune, și ei s-au năpustit asupra ţării noastre, la 1750 ei erau într-un număr deja îngrijitor”. Așa se epuizează pământeanul, românescul (olacus) și, totodată virtualitățile filozofice ale ființei noastre spirituale, între comunism și capitalismul comunist.
Stele de dinainte și de apoi ale familiei Rothschild au făcut ceva pași împotriva poporului român, de-a dreptul criminale, prin consecințe, fiind, în 1990 (Ion Iliescu), blocarea Reîntregirii României și, tot în 1990 (Petre Roman), nerestituirea către țărani, pe lângă pământ, a mijloacelor de producție (animale, pluguri, tractoare, batoze, etc.) ce le reveneau de drept, fiind confiscate la colectivizarea forțată de către comuniștii de atunci, ai căror urmași ne conduc de niciunde spre nicăieri. Dintotdeauna virușii poartă patalama dublă (comunist/ capitalist), folosind-o, funcție de epocă și sistemul pe care-l agreează, pentru interesele lor.
***
I.L. Caragiale: La vremuri noi, tot noi. Cauza dezastrului în care a căzut țara este numai – da, numai nenorocita politică ce o fac partidele și bărbații noștri de Stat de zeci de ani încoace.
Mihai Eminescu: Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
Petre Țuțea: Eu definesc strălucirea epocilor istorice în funcție de geniul religios al epocii, nu în functie de isprăvi politice.
Ion Ghica: Statele mici și slabe își păstrează independența prin înțelepciunea oamenilor politici ce posedă și prin interesul ce oferă celorlalte state.
Părintele Arsenie Boca: Ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică, decât o degradare a lui în rândul vitelor. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toți înzestrații lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri și cu tot felul de haruri.
