Copiii care nu dețin echipamentul necesar îl vor putea închiria din incintă, de la Eco Urbis. Folosirea echipamentului de protecție este obligatorie, dat fiind faptul că este considerat de autoritățile locale cel mai periculos Skate park din România, adresându-se mai ales celor care au deja aptitudini dobândite în acest sport.

Skate Park-ul din Craiova s-a deschis oficial
„Este a doua etapă a Fantasy Park. Cea de-a treia etapă urmează să fie inaugurată, în curând. Este vorba de o sală de sport amenajată pentru box. Acum câțiva ani, aici, în această zonă, era o groapă de gunoi, plină de izvoare care miroseau îngrozitor. Am captat aceste izvoare. Din cauza aceasta a durat atât de mult și etapa a doua a Skate Park-ului, pentru că și aici am descoperit izvoare și a trebuit să le captăm. Dar, iată că am reușit să avem un Skate Park.
Cel mai mare din România, cred, la ora actuală. Sau, cel puțin, ca nivel de periculozitate. Sigur, el poate să fie folosit în primul rând de avansați. Are și o zonă pentru copii, pentru începători. Pentru că are un grad mai mare de periculozitate, este absolut necesar echipamentul de protecție. Copiii care vin cu echipamentul lor, accestul este gratuit. Cei care nu au echipament, vor putea să îl închirieze chiar din incintă, de la ECO Urbis, cu prețurile cele mai mici din România. Este foarte important de reținut faptul că tot acest parc este gratuit. Absolut toți craiovenii au acces la el”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.

Prețuri Skate Park Craiova:
- Închiriere placă skate – 5 lei/oră
- Închiriere cască – 5 lei/oră
- Închiriere set protecţii (genunchere, cotiere, palmare) – 5 lei/oră
- Închiriere set: placă skate + cască + set protecții (genunchere, cotiere, palmare) – 15 lei/oră
- Închiriere set: cască + set protecții (genunchere, cotiere, palmare) – 10 lei/oră
Accesul în Skate Park va fi gratuit, însă utilizarea este permisă doar persoanelor care au împlinit 12 ani. Minorii vor putea utiliza facilitatea doar sub responsabilitatea reprezentanților legali, asumându-și riscurile specifice practicării sporturilor urbane. Situat pe strada Pașcani nr. 9, Skate Park Craiova este destinat practicării următoarelor sporturi urbane:
- skateboard;
- role;
- patine cu rotile;
- biciclete BMX;
- biciclete MTB;
- trotinete fără propulsie.
Evenimentele sportive, demonstrațiile și cursurile organizate în incinta Skate Park-ului vor putea avea loc doar cu acordul administratorului și cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și a prevederilor legale.

