Universitatea Craiova a început cu dreptul noul sezon de Superliga României. Oltenii s-au impus cu scorul de 4-0, în meciul cu UTA Arad, disputat sâmbătă seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Golurile au fost marcate de Samuel Teles, Ștefan Baiaram, Simon Elisor și Alomerovic (autogol). Trupa din Bănie nu a avut o partidă ușoară, în ciuda diferenței de pe tabelă.
Teles a deschis scorul în debutul reprizei secunde. Oaspeții au cedat spre final, dar până în minutul 80, egalarea putea să apară în orice clipă, pentru că defensiva alb-albaștrilor nu a fost în cea mai bună seară, iar atacanții lui Filipe Coelho au ratat destul de mult.

Universitatea Craiova începe cu dreptul noul sezon. Oltenii continuă să impresioneze
Universitatea Craiova (3-4-3): Sava – Crețu, Stevanovic, Screciu – Tavares, Teles, Anzor, Bancu – D. Matei, Nsimba, Etim. Rezerve: L. Popescu – Romanchuk, Badelj, Baiaram, Băsceanu, Cicâldău, Elisor, Băluță, Rădulescu, Webster, Mora, Rus. Antrenor Filipe Coelho.
UTA Arad (4-2-3-1): Gorcea – Dorobanțu, Pospielov, Benga, Alomerovic – Sota, Odada – Abdallah, A. Roman, Tzionis – M. Coman. Rezerve: Tordai – Padula, Bădescu, Tolcea, Oaidă, Papeau, Țăroi, Pitu, Sinani. Antrenor Adrian Mihalcea.
Oltenii își refac forțele pentru Liga Campionilor
Pentru Universitatea Craiova urmează meciul din Liga Campionilor, cu Levski Sofia. Partida se va disputa în Bulgaria, miercuri, și va conta pentru turul 2 preliminar al competiției. Va fi un joc mult mai dificil pentru alb-albaștrii. Adversarii vor fi mult mai puternici, mai hotărâți să câștige și vor avea în spate zeci de mii de suporteri devotați, pregătiți să cânte 90 de minute pentru favoriții lor.

