Assad Al-Hamlawi a marcat două goluri pentru Universitatea Craiova, în meciul pe care oltenii l-au câștigat, scor 1-4, în fața celor de la ML Vitebsk. Ambele reușite ale atacantului au fost în urma a două lovituri de la 11 metri. La finalul partidei din turul I preliminar al Ligii Campionilor, vârful alb-albaștrilor a rămas concentrat și nu s-a avântat să facă declarații curajoase. El a explicat faptul că nimic nu s-a terminat și că drumul echipei este încă unul destul de lung.

Assad Al-Hamlawi, eroul alb-albaștrilor în Liga Campionilor
„Sunt bucuros și mândru de echipă, sper să o ținem așa în continuare. (n.r. Ai avut emoții la cele două penalty-uri?) Știam că o să marchez, e principalul meu obiectiv când sunt acolo și am făcut-o. A fost un adversar destul de agresiv, dar am reușit să fim peste ei. Sper să fie așa și la retur. Cred că suntem o familie mai bună, dar și ca echipă cred că suntem mai buni.
Calificarea încă nu e jucată. Sper să câștigăm și Supercupa, e un obiectiv și sper să obținem trofeul. Acum nu mai avem timp. Fiecare din echipă are obiectivul de a ajunge în Champions League. Este un start bun, sper să nu dezamăgim”, a spus Assad Al-Hamlawi, pentru Digi Sport.
Concurență tot mai mare pentru Assad
Assad Al-Hamlawi este curtat de mai multe echipe din străinătate. El își dorește să rămână la Universitatea Craiova și să joace în Liga Campionilor, chiar dacă e conștient de faptul că are o concurență tot mai mare. Pe lângă Nsimba, șefii clubului l-au adus și pe Elisor, vârf cotat de Transfermarkt la suma de 1.500.000 de euro. Totodată, în ofensivă, Filipe Coelho îi mai are la dispoziție pe Ștefan Baiaram, Etim, Luca Băsceanu și Tavares.

