Consiliul Național al PNL se reunește, vineri după-amiază, pentru convocarea unui Congres extraordinar al partidului. Ședința extraordinară, programată să înceapă la ora 17:00, se va desfășura online, urmând să participe 800 de delegați liberali.
PNL convoacă Consiliului Național
Obiectivul principal al reuniunii este convocarea Congresului extraordinar al PNL pentru duminică, la ora 12:00, la Romexpo, și de a stabili agenda acestuia. Agenda discuțiilor însă, potrivit informațiilor din partid, se poate modifica, având în vedere derularea rapidă a evenimentelor de joi, scrie hotnews.ro
Decizia convocării Consiliului Naţional a fost luată miercuri în Biroul Politic Naţional al partidului, întrunit de urgenţă după ce Adrian Veştea a refuzat să se supună ultimatumului partidului de a-şi depune mandatul.

Schimbări pe agendă după decizia Tribunalului Ilfov
Agenda şedinţei de vineri ar putea suferi însă modificări ca urmare a celor mai recente evoluţii. E prima oară când șefii PNL se văd după decizia Tribunalului Ilfov.
Un grup de 16 parlamentari PNL, contestatari ai lui Bolojan, au atacat joi la Tribunalul Ilfov două decizii luate luni seară de Biroul Politic Naţional al PNL de a nu vota Guvernul Veștea și de a-i exclude din partid pe membrii care vor face acest lucru. Tribunalul Ilfov le-a dat câştig de cauză acestora şi a decis, în timp record, suspendarea acestor decizii. PNL a anunțat că va ataca decizia instanței.
În același timp, Ciprian Ciucu, unicul prim-vicepreşedinte PNL care îl sprijină pe Ilie Bolojan, este cercetat penal de DNA pentru luare de mită.
Miza Congresului Extraordinar: Lupta dintre Veștea și Bolojan
Pentru Congresul Extraordinar al partidului, vor fi invitați 2.500 de delegați din toată țara, dintre care 500 de delegați de drept și 2.000 de delegați aleși de organizațiile partidului din teritoriu.
Congresul va fi unul de alegeri, inclusiv pentru președintele PNL, pentru a fi reconfigurată toată conducerea partidului, în contextul în care liberalul Adrian Veștea a fost desemnat premier de către Nicușor Dan și a refuzat să se retragă, deși conducerea PNL i-a cerut asta.
Adrian Veștea a anunțat că va candida la șefia PNL, propunând o moțiune axată pe redresarea țării și un parteneriat cu Nicușor Dan. În acest sens, Veștea îi cere președintelui actual al PNL, Ilie Bolojan, mutarea Congresului Extraordinar de pe 21 iunie pe data de 28 iunie.
„Cer mutarea Congresului PNL pe 28 iunie pentru a putea pregăti o moțiune pentru candidatură.”
Tot duminică va fi discutată propunerea de modificare a statutului PNL: să fie un singur prim-vicepreședinte, față de patru acum, conform surselor HotNews. Trei dintre cei patru actuali prim-vicepreședinți – Adrian Veștea, Cătălin Predoiu, care a demisionat din această funcție, și Nicoleta Pauliuc – fac parte din gruparea anti-Bolojan din PNL.








