Mihai Rotaru a anunțat că strategia de transferuri pentru vară este deja stabilită. Universitatea Craiova a câștigat titlul și va avea șansa să joace în preliminariile Ligii Campionilor. Pentru a face față într-o astfel de competiție, oltenii au nevoie de întăriri, dar patronul clubului se concentrează pe un aspect la fel de important: nu vrea să piardă fotbaliști de valoare.
Finanțatorul trupei din Bănie spune că e pregătit cu soluții, în cazul în care Universitatea Craiova o să vândă din titulari. Mihai Rotaru spune că nu se bagă atunci când vine vorba de mutările pe care ceilalți conducători ai clubului urmează să le facă.

Mihai Rotaru e gata să facă noi transferuri la Universitatea Craiova
„Chiar nu mă ocup eu de transferuri. Avem 3-4 opțiuni pentru fiecare post. Acum începe greul. Dacă știm să gestionăm acest moment, vom avea succese și nu ne vom duce jos. Vrem să facem o echipă puternică. Nu ne gândim la Champions League, Europa League sau Conference League. Se petrece 3 zile și trei nopți în Oltenia. Am peste 400 de mesaje, nu am răspuns la niciunul.
Nu cred că va pleca vreun jucător, însă dacă se va întâmpla acest lucru noi suntem pregătiți să-l înlocuim. Eu nu mă ocup de partea această, dar de câteva luni avem 3-4 soluții pentru fiecare poziție, în caz că pleacă cineva”, a declarat Mihai Rotaru, după ce Universitatea Craiova a câștigat titlul.
Oltenii vin după o campanie de transferuri foarte bună
Universitatea Craiova a făcut o campanie de transferuri foarte bună, vara trecută. La acea vreme, oltenii au adus nu mai puțin de 15 jucători noi și toți au avut un rol important în lupta pentru titlu, pe care alb-albaștrii au câștigat-o cu o etapă înainte de finalul sezonului.






