Mesajul lui Filipe Coelho, după ce a cucerit eventul cu Universitatea Craiova

Mesajul lui Filipe Coelho, după ce a cucerit eventul cu Universitatea Craiova
Mesajul lui Filipe Coelho, după ce a cucerit eventul cu Universitatea Craiova

Filipe Coelho a scris istorie în fotbalul craiovean. Antrenorul portughez s-a instalat pe banca alb-albaștrilor, în plin sezon. Nu mulți în cunoșteau și foarte puțini păreau să aibă încredere în el, când i-a luat locul lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova. Etapele au trecut, iar tehnicianul a demonstrat că face față presiunii și că poate să îi ducă pe olteni la cel mai înalt nivel.

Filipe Coelho
foto FacebookUCVOficial

Mesajul lui Filipe Coelho, după ce a cucerit eventul cu Universitatea Craiova

Am venit aici cu ambiție și sunt foarte fericit. Nu mă așteptam să câștig două trofee. Să fiu sincer, când am discutat cu președintele (n.r. acționarul Mihai Rotaru), obiectivul a fost să câștigăm campionatul. Am luat lucrurile pas cu pas, iar jucătorii au luat și Cupa. Înainte de finală le-am zis: «Voi m-ați adus aici, acum vă rog să-mi aduceți Cupa. Sunt și copiii mei aici. Sunt foarte importanți pentru mine. Nu este ușor când lucrezi în străinătate, să-ți iei acolo și copiii.

Am venit aici, acum trăiesc un moment foarte fericit. Să fiu sincer, obiectivul a fost să câștigăm campionatul, din ce am vorbit cu președintele. Apoi, jucătorii au câștigat și Cupa. Felicitări lor pentru ce au făcut. O luăm pas cu pas. Bineînțeles, este bine. Jucătorii merită mult”, a declarat Filipe Coelho, după ce a devenit campion al României.


Încă un an pe banca alb-albaștrilor

Filipe Coelho rămâne încă un an pe banca alb-albaștrilor. Șefii clubului i-au prelungit înțelegerea cu multe etape înainte de finalul sezonului, când încă nu erau siguri nici de titlu și nici de Cupa României. Antrenorul portughez va avea ocazia să îi conducă pe craioveni și în preliminariile Ligii Campionilor.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol