România a încheiat Eurovision Song Contest 2026 pe poziția a treia cu „Choke Me”, piesa Alexandrei Căpitănescu, în timp ce Bulgaria a câștigat ediția de anul acesta a competiției desfășurate la Viena, Austria.
România a adunat 296 de puncte în total. Pe locul secund s-a clasat Israelul, cu 343 de puncte, iar Bulgaria a strâns un total de 516 de puncte. În finală au participat 25 de țări.

Eurovision 2026: Alexandra Căpitănescu pe podium!
Dintre cele 296 de puncte ale României, 232 au venit din partea publicului (al doilea cel mai mare număr după Bulgaria) și 64 din partea juriului.
Alexandra Căpitănescu și echipa au reușit o performanță impresionantă pe scena Eurovision-ului, aducând țara noastră pe podium la prima participare după o pauză de patru ani, în ceea ce reprezintă cea mai bună clasare a țării din istorie.
Din echipa reprezentantei noastre au făcut parte: Matei-Mihail Cohal (basist și producător muzical), Luca-Alexandru Sofron (tobe), Thomas Circota (pian) și Bogdan Stoican (chitarist, compozitor și producător).

Cine sunt câștigătorii ediției cu numărul 70
Dara, reprezentanta Bulgariei, a interpretat piesa Bangaranga, obținând 516 puncte, cu care a câștigat ediția 70 a Eurovision, scrie hotnews.ro
Reprezentantul Israelului s-a clasat pe locul al doilea, cu 343 de puncte. Noam Bettan a urcat pe scena finalei Eurovision 2026 cu piesa „Michelle”, o baladă de dragoste cântată în ebraică, franceză și engleză.
Finala Eurovision Song Contest 2026 a început sâmbătă seară la Wiener Stadthalle din Viena. Show-ul a fost prezentat de austriecii Victoria Swarovski și Michael Ostrowski, cei care au moderat și cele două semifinale ale competiției.
„Victoria Swarovski este cântăreață, model și prezentatoare TV, cunoscută și ca moștenitoare a imperiului Swarovski, în timp ce Michael Ostrowski este actor și prezentator de televiziune în Austria”, potrivit Reuters.
Alexandra Căpitănescu, revelația României la Viena
Artista originară din Galați s-a calificat, joi seară, în marea finală, după o prestație electrizantă în uralele publicului. Alexandra Căpitănescu a urcat pe scenă alături de colegii săi de trupă – Bogdan Stoican, Luca Şofron, Matei Cohal şi Thomas Cîrcotă. Deși considerată „outsiderul” ediției, ea a obținut calificarea dintr-o semifinală puternică, devansând țări precum Elveția, Luxemburg sau Cipru.
Românii s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru susținerea Alexandrei Căpitănescu. Inclusiv Ambasada României în Austria a făcut un apel pentru conaționalii din țara în care se desfășoară Eurovision 2026.
„Alexandra Căpitănescu a reușit să aducă România în finala Eurovision Song Contest, iar acum are nevoie de susținerea noastră mai mult ca oricând! În această sâmbătă, haideți să fim uniți și să susținem România în marea finală Eurovision. Votăm România!”, a scris reprezentanța diplomatică de la Viena.
De la „Vocea României” pe marile scene europene
Alexandra Căpitănescu a devenit cunoscută publicului larg după ce, în anul 2023, a câștigat concursul muzical „Vocea României”. Ea avea atunci 19 ani și a făcut parte din echipa artistului Tudor Chirilă. La audițiile pe nevăzute, ea a întors toate cele patru scaune.
La scurt timp după câștigarea show-ului, Alexandra Căpitănescu a lansat single-ul său de debut, „Căpitanu’”. Piesa a fost primită cu entuziasm, adunând rapid sute de mii de vizualizări pe YouTube. În aprilie 2024, a lansat primul său EP, intitulat tot „Căpitanu’”, care include cinci piese ce i-au consolidat identitatea artistică, conform descrierii artistei de pe Spotify.
Alexandra Căpitănescu a pornit, la finalul anului 2024, într-un turneu tribut dedicat Laurei Stoica. În același an, ea a lansat melodia „Arde”, o reinterpretare a celebrului refren al hitului „Focul”, cântat de Laura Stoica.
Artista a colaborat și cu trupa VAMA, alături de care a lansat melodia „Fluturi în stomac”. În 2025 a lansat și piesele „Stea căzătoare”, „Dilaila” sau „Tare”.
Pe lângă talentul muzical remarcabil, ea este absolventă a Facultăţii de Fizică şi, în prezent, studentă la master în fizică medicală.









