Adrian Rus – printre cei mai valoroși fundași centrali din Superliga României. Mihai Rotaru încă nu i-a prelungit contractul

Adrian Rus - printre cei mai valoroși fundași centrali din Superliga României. Mihai Rotaru încă nu i-a prelungit contractul
Adrian Rus. foto: Facebook/UCVOFicial

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. În urma meciului dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, oltenii se laudă cu un singur jucător în echipa ideală a etapei. Este vorba despre Adrian Rus, fundașul central care încă nu și-a prelungit contractul cu trupa din Bănie.

Eu mai am contract până în vară, sunt în discuții cu clubul și vom vedea. Dacă ne înțelegem, cu siguranță voi rămâne aici”, a declarat Adrian Rus.

Adrian Rus - printre cei mai valoroși fundași centrali din Superliga României. Mihai Rotaru încă nu i-a prelungit contractul

Iată cum arată echipa ideală a etapei a opta play-off și play-out:

PORTAR: Raul Bălbărău (Petrolul Ploiești) – Intervențiile lui au salvat un punct pentru prahoveni, unul foarte important în lupta pentru atingerea obiectivului.

FUNDAŞI:

  • Dino Mikanović (Universitatea Cluj) – A consumat multă energie pe durata partidei. Prinde pentru a cincea oară ,,Echipa etapei”.
  • Adrian Rus (Universitatea Craiova) – Și-a continuat evoluțiile sigure din acest sezon, cel mai bun din carieră.
  • Kennedy Boateng (Dinamo) – A marcat golul în urma căruia dinamoviștii și-au consolidat poziția a patra în clasament.
  • Din Alomerović (UTA Arad) – A fost implicat cu succes în ambele faze de joc. A contribuit la golul marcat de arădeni.

MIJLOCAŞI:

  • Dorin Codrea (Universitatea Cluj) – A marcat un gol foarte important în lupta pentru titlu. A fost prima sa reușită din acest sezon.
  • Tidiane Keita (CFR 1907 Cluj) – A controlat centrul terenului. Prestațiile lui din play-off sunt la înălțime.
  • Damià Sabater (FC Metaloglobus București) – Lăudabile evoluțiile grupării bucureștene din acest final de campionat, iar printre protagoniști este și Sabater, marcator și pasator decisiv în duelul FC Hermannstadt.

ATACANŢI:

  • Moses Abbey (FC Metaloglobus București) – A făcut spectacol în unul dintre cele mai frumoase meciuri din această rundă. Gol și pasă decisivă.
  • George Pușcaș (Dinamo) – A marcat pentru întâia oară în SuperLigă și a contribuit decisiv la golul doi înscris de bucureșteni.
  • Daniel Armstrong (Dinamo) – A pus multă presiune pe adversari. A oferit o nouă pasă de gol, a opta în ediția curentă.

ANTRENORUL ETAPEI: Stjepan Tomas (Oțelul) – Gălățenii au câștigat duelul cu Farul, după un meci în care au prestat un joc de calitate.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol