Marius Niculae este dezamăgit de felul în care s-a prezentat Universitatea Craiova în faza superioară a competiției din acest sezon, în comparație cu adversarii de la U Cluj, cu care se luptă pentru câștigarea campionatului. Fostul atacant a precizat că formația care va câștiga derby-ul din etapa a 9-a a play-off-ului SuperLigii, aceea va pune mâna pe titlu, cel mai probabil.

Marius Niculae critică strategia lui Filipe Coelho
„Cred că se va decide totul în meciul direct. Cine va câștiga acolo, va lua campionatul. Sincer, nu m-au impresionat în acest play-off nici Uiversitatea Craiova, nici ”U” Cluj. Mă așteptam la mai mult de la Craiova, în comparație ”U” Cluj. Prin venirea lui Bergodi s-au relansat. Nu pot să anticipez exact cine va câștiga. În acest sezon nu am o favorită, deși speram Dinamo”, a spus Marius Niculae, conform DigiSport.
Până la meciul direct din play-off, U Cluj și Universitatea Craiova își vor măsura forțele în finala Cupei României. Meciul va avea loc miecuri, pe arena din Sibiu, iar formația câștigătoare nu se va alege doar cu un trofeu extrem de important, ci și cu un plus de moral în perspectiva confruntării din campionat.
Clasament play-off:
- Universitatea Craiova – 46 puncte
- U Cluj – 45 puncte
- CFR Cluj – 41 puncte
- Dinamo – 37 puncte
- Rapid – 32 puncte
- FC Argeș – 30 puncte








