Hidroelectrica investește 4 milioane lei la Porțile de Fier

Delia Pătru
Hidroelectrica investește 4 milioane lei la Porțile de Fier
Hidroelectrica investește 4 milioane lei la Porțile de Fier

Hidroelectrica alocă peste 4 milioane de lei pentru mentenanța sistemelor de automatizare. Proiectul vizează hidrocentralele strategice Porțile de Fier I și II. Ofertele pot fi depuse în SEAP până la data de 9 iunie 2026.


Licitație Hidroelectrica 2026: Modernizare la Porțile de Fier

Hidroelectrica alocă, din fonduri proprii, 4,088 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de mentenanță a sistemelor de automatizare, monitorizare și control de la hidrocentralele Porțile de Fier, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), scrie Agerpres.

Conform sursei citate, ofertantul trebuie să facă dovada că a prezentat și dus la bun sfârșit, în ultimii cinci ani, servicii similare cu obiectul achiziției, în valoare cumulată de 4 milioane lei fără TVA, la nivelul unuia sau a cel mult cinci contracte.

Contractul va fi atribuit prin licitație deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate-preț, și implică încheierea unui acord-cadru cu un singur operator economic.

„Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 9 iunie 2026, ora 15:00.”

Hidroelectrica investește 4 milioane lei la Porțile de Fier
Hidroelectrica investește 4 milioane lei la Porțile de Fier

Despre Hidroelectrica

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum și parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalați.

În aprilie, Hidroelectrica a semnat contractul pentru o finanţare nerambursabilă în valoare de 43,37 milioane de lei pentru cel mai amplu proiect de stocare cu baterii dezvoltat până în prezent de companie la Porțile de Fier II.

Implementarea proiectului valorifică infrastructura hidroenergetică existentă precum şi capacităţile de racordare disponibile, ceea ce permite optimizarea costurilor şi accelerarea termenelor de realizare. Totodată, proiectul consolidează rolul Hidroelectrica în dezvoltarea infrastructurii de flexibilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol