Un bărbat de 56 de ani este cercetat, într-un dosar de furt calificat, de polițiștii vâlceni. În urma perchezițiilor, în autoutilitara suspectului a fost găsit un sistem complex pentru sustragerea combustibilului (pompe, contor, rezervor de 700l). Autovehiculul a fost pus sub sechestru, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Furt de combustibil în Vâlcea
Polițiștii vâlceni au efectuat percheziții pe raza județului Argeș într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
”La data de 29 aprilie 2026, în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comis în noaptea de 1 aprilie 2026, pe raza orașului Călimănești, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călimănești, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară pe raza județului Argeș”, potrivit comunicatului IPJ Vâlcea.
Activitățile s-au desfășurat la locuința unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, bănuit de comiterea faptei. Cu această ocazie, a fost identificat suspectul, precum și autovehiculul folosit la săvârșirea infracțiunii.

În urma examinării autovehiculului, polițiștii au descoperit o instalație artizanală destinată transvazării combustibilului, compusă din:
- Pompe electrice și furtune;
- Un rezervor metalic de aproximativ 700 de litri;
- Contor și alte componente specifice.
Toate aceste elemente erau disimulate într-un compartiment special amenajat în interiorul autoutilitarei.

Măsuri preventive și sechestru asigurator
Asupra autovehiculului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi a dispus măsura asiguratorie a sechestrului, bunul fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Pe baza probatoriului administrat, la aceeași dată, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
„În cursul zilei de 30 aprilie 2026, persoana în cauză urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

Citește și: Cum susține AJOFM Vâlcea angajarea persoanelor cu dizabilități









