Președintele Nicușor Dan refuză să aleagă o tabără în conflictul dintre Guvernul Bolojan și opoziția care a depus moțiunea. Deși l-a numit pe premier „o persoană foarte serioasă”, șeful statului a evitat un sprijin explicit. Pe de altă parte, președintele garantează că nu va desemna un premier în cazul unei eventuale majorități formate de PSD și AUR.
Nicușor Dan: „Îmi păstrez echidistanța”
Președintele Nicușor Dan rămâne „echidistant”, așa cum a și afirmat, față de părțile implicate în criza politică. Declarațiile au fost făcute marți seară, după ce PSD și AUR au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan.
Întrebat de reporteri, la Dubrovnik, în marja participării la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, dacă îl susține pe Ilie Bolojan sau nu, Nicușor Dan l-a descris pe premier drept „o persoană foarte serioasă”, dar a evitat să dea un răspuns concret.
„E o persoană pe care o respect, o persoană foarte serioasă, însă ce am constatat cu toții de mai mult timp este că avem un split între două jumătăți ale direcției pro-europene. Față de această chestiune, care s-a transpus într-un act administrativ, o moțiune de cenzură, îmi păstrez echidistanța”, a declarat șeful statului.

Scenariul alegerilor anticipate, „extrem de puțin probabil”
Despre posibilitatea dizolvării Parlamentului, președintele a declarat că este un deznodământ aproape imposibil, având în vedere istoricul crizelor politice din România.
„Acest scenariu este extrem, extrem de puţin probabil, pentru că am avut crize politice similare, niciuna din acele crize nu s-a terminat cu alegeri anticipate. E un scenariu teoretic, îl avem aşa, dar nu trebuie să-l luăm prea mult în considerare”, a explicat acesta.
Președintele exclude un Guvern cu influențe anti-occidentale
Șeful statului a subliniat că niciun partid pro-occidental nu și-a exprimat dorința de a guverna alături de AUR și a reiterat faptul că nu va accepta un premier în contextul unei alianțe cu forțe anti-sistem.
„În primul rând avem declaraţia partidelor. Niciunul dintre partidele pro-europene nu spune că vrea să facă un guvern cu forţe anti-occidentale AUR. Asta este un lucru şi apoi, în acel scenariu în care eu voi avea de numit un prim-ministru, în acest scenariu, repet, mă voi asigura că lucrul ăsta nu se întâmplă”, a mai precizat Nicușor Dan.
Întrebat dacă mai are încredere în PSD care „a bătut palma” cu George Simion, lider politic care l-a jignit de fiecare dată când a avut ocazia, Nicuşor Dan a afirmat:
„Încrederea e o chestiune care… Noi vorbim aici de relaţii instituţionale, nu de relaţii personale. Instituţional e o evaluare pe care o fac. Au făcut un lucru bun pe care l-au făcut că au votat azi Programul SAFE. Toată evaluarea pe toate lunile astea e în toate direcţiile”.
Relația cu PSD și cifrele moțiunii de cenzură
Referitor la încrederea în PSD, președintele a remarcat votul social-democraților pentru programul SAFE, însă a rămas rezervat în evaluarea generală a partidului condus de Sorin Grindeanu, spunând că aceasta „e în toate direcțiile”.
Moțiunea de cenzură, depusă oficial de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR), a strâns 254 de semnături. Pentru a demite Guvernul Bolojan, sunt necesare 233 de voturi. Teoretic, opoziția (PSD, AUR, POT, SOS, PACE și neafiliații) dispune de o forță de 281 de voturi.
Calendarul votului:
- Miercuri, 29 aprilie, ora 12:00: Citirea moțiunii în Parlament.
- Marți, 5 mai, ora 11:00: Votul final (secret, cu bile).









