Universitatea din Craiova a lansat vineri evenimentul „EduFest UCV” într-un cadru plin de energie. Manifestarea are loc în perioada 24-26 aprilie și aduce oferta celor 12 facultăți direct către tineri. Elevii pot obține astfel o perspectivă practică asupra viitoarei lor cariere.
Deschiderea oficială a avut loc vineri la ora 14:00. La eveniment au participat conducerea universității și reprezentanți ai ISJ Dolj. Zeci de tineri au venit deja să exploreze opțiunile educaționale disponibile.

Craiova: Mesajul Rectorului: „Viitorul se alege informat”
Prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu a subliniat importanța dialogului dintre profesori și viitorii studenți.
„Vă urez bun venit la EduFest UCV, un eveniment prin care încercăm să aducem mai aproape de voi oferta educațională a universității noastre din acest an. Ne bucurăm să fim astăzi aici, într-un spațiu deschis comunității în care veți avea oportunitatea de a participa direct și interactiv la discuții cu studenții și cadrele noastre didactice.
Lucrul cel mai important pe care îl puteți face în aceste zile este să vă alegeți traseul viitor în carieră, deoarece, așa cum spune și sloganul nostru, viitorul se alege informat. Universitatea din Craiova vă oferă o infrastructură educațională, tehnologică și socială la cel mai înalt nivel, dar și posibilitatea de a participa la activități extracurriculare, stagii de practică la peste 300 de companii partenere și mobilități internaționale”.
Inovație și cercetare pentru studenți
La rândul său, președintele Senatului UCV, prof. univ. dr. ing. Leonardo-Geo Mănescu, a prezentat o viziune modernă asupra educației. Acesta a oferit exemplul proiectelor de Inteligență Artificială unde studenții sunt cercetători activi.
„Universitatea din Craiova nu înseamnă un loc în care, dacă devii student, te duci să privești niște profesori plicticoși. Este un loc în care poți acționa. Dacă vreți provocări, avem mai multe decât puteți duce. Cea mai recentă: Inteligența Artificială – nu LLM-urile cu care sunteți obișnuiți să conversați, ci programarea de agenți.
Avem deja un proiect câștigat în care lucrează, ca cercetători, studenți, nu profesorii lor. Aveți condiții să schimbați direcțiile, să faceți stagii în străinătate cât vă doriți. Nu veniți să vă uitați la noi. Dacă vreți să aveți o carieră de succes, veniți să o construiți împreună cu noi”.
Parteneriat între școală și universitate
Inspectorul Școlar General al ISJ Dolj, prof. dr. Daniel Alexandru Ion, a evidențiat nevoia colaborării educaționale.
„Iată că educația mai face un pas, chiar prin prezența noastră astăzi aici. Este un spațiu extraordinar în care ne întâlnim pentru că ne interesează să facem alegerile corecte în viață. O meserie trebuie aleasă nu numai pentru o perioadă scurtă de timp, ci pentru întreaga viață. Mulțumim prietenilor noștri din Universitatea din Craiova pentru oportunitatea oferită vouă, dragi elevi, de a vă alege meseria în cunoștință de cauză. Între noi, cei din sistemul universitar, noi cei mai mici, cei mai mari, comunitatea locală și mediul economic există o colaborare strânsă și lucrurile astfel pot merge înainte”.
Standuri interactive și momente artistice în Craiova
Până duminică, vizitatorii pot descoperi standurile celor 12 facultăți. Aceștia pot testa echipamente tehnice și pot face experimente practice. Specialiștii CCOC sunt prezenți pentru a oferi consiliere profesională elevilor. Programul include și demonstrații de dans, muzică, scrimă și teatru, oferind o imagine completă a vieții de student în Craiova.









