Miniștrii PSD au demisionat în bloc din Executiv

Delia Pătru
Miniștrii PSD au demisionat în bloc din Executiv
Miniștrii PSD au demisionat în bloc din Executiv

Miniștrii PSD și-au depus, joi, demisiile din Guvern. Decizia retragerii din Executiv fusese luată marți, în unanimitate, de conducerea partidului. „Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare”, se arată în comunicatul emis de PSD.


Criză la Palatul Victoria: Miniștrii PSD au demisionat

Social-democrații au transmis, cu puțin timp în urmă, un comunicat de presă prin care anunță că „demisiile miniștrilor social-democrați reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan”. Cei șase miniștri ai PSD și vicepremierul Marian Neacșu au sosit la Palatul Victoria, după încheierea ședinței de Guvern la care au absentat, și și-au depus demisiile.

Conform comunicatului oficial, citat de digi24.ro, situația actuală încalcă principiile democratice fundamentale:

„Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcția de conducere a Guvernului României. Potrivit Constituției, niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea națională în nume propriu, contrar voinței parlamentare majoritare, rezultate în urma alegerilor libere și democratice.”

Potrivit PSD, menținerea în fruntea unui guvern nefuncțional, lipsit de o majoritate parlamentară, „constituie o abordare profund iresponsabilă, cu implicații negative asupra economiei naționale”.

Miniștrii PSD au demisionat în bloc din Executiv
Miniștrii PSD au demisionat în bloc din Executiv

Reacția Executivului și pașii următori la Cotroceni

Miniștrii PSD nu au participat la şedinţa Executivului, programată de la ora 11:00, la Palatul Victoria. Social-democraţii au luat decizia privind retragerea din Guvern miercuri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a declarat, la finalul ședinței de joi, că Executivul va trimite demisiile și propunerile de interimate care să-i înlocuiască pe miniștrii PSD la Cotroceni. Ea afirmă că Guvernul are puteri depline, interimatele sunt la ministere, dar și acolo lucrurile funcționează normal.

Mesajul premierului Ilie Bolojan pentru foștii parteneri

La finalul ședinței de guvern, premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de final de etapă:

”Le mulțumesc miniștrilor susținuți de Partidul Social Democrat, care nu au fost prezenți la ședință. Aceasta a fost o muncă de echipă, tot ceea ce s-a realizat în cele 10 luni, cu bune, cu rele, a fost o muncă de echipă foarte importantă, la care fiecare și-a adus contribuția și pentru care, sigur, fiecare are partea lui de responsabilitate. Mulțumiri speciale au fost adresate domnului vicepremier Marian Neacșu pentru felul în care a înțeles să colaboreze cu premierul și cu echipa guvernamentală în general în această perioadă.”

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol