Plecarea lui Mirel Rădoi de la FCSB nu l-a surprins pe Gică Craioveanu. Acesta consideră că o despărțire de formația din Capitală era inevitabilă, dar crede că s-a grăbit să plece înainte de finalul sezonului. Totuși, „Grande” recunoaște faptul că era convins că Gigi Becali nu se putea abține să nu se mai implice nici măcar la nivel declarativ.

Gică Craioveanu, despre Mirel Rădoi
„Mi se pare puțin precipitat gestul său de a pleca acum. Dar eu am mai spus că nu credeam că va rezista cu Gigi mai mult de o lună. Pentru Gigi (n.r. Gigi Becali), FCSB este pasiunea lui, astfel că va încerca mereu să se bage, într-un fel sau altul. Așa că eram convins că Mirel își va lua valiza și va pleca. Nu poate sta departe de decizii. În vară, pleca sigur, pentru că Mirel are un caracter puternic. Pe Gigi îl cunosc de peste 30 de ani. Lui poate să-i vină și Pep Guardiola, tot se va implica.
Vrea să aibă el un cuvânt de spus. Ce imagine avea Mirel dacă mai rămânea? Dacă mai lasă și el, de la el, da, va reuși! E prea căpos, pentru că e oltean, ca și mine. Dar dacă va fi maleabil, dar nu cu patronii, ci cu jucătorii, cu cei din staff, atunci va avea succes. Pentru că el are știința, am văzut ce a făcut la Craiova. Are și Coelho o parte de merit, a adus liniștea, ordinea, dar tot angrenajul e făcut de Mirel acolo. Se văd și acum trasee din epoca lui”, a spus Craioveanu, pentru digisport.ro.
Mirel Rădoi a plecat la fel de ușor și de la Craiova
Mirel Rădoi a plecat la fel de ușor și de la Craiova. în plin sezon, când oltenii aveau mare încredere în antrenorul care a pus umărul la construirea unui lot puternic, în vară. Tehnicianul a preferat să își dea demisia, iar Mihai Rotaru s-a văzut nevoit să îl cheme în ajutor pe Filipe Coelho.








