Diana Șoșoacă, fără imunitate? Decizie crucială în PE

Delia Pătru
Diana Șoșoacă, fără imunitate? Decizie crucială în PE
Diana Șoșoacă, fără imunitate? Decizie crucială în PE

Diana Șoșoacă ar putea fi anchetată în România. Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European a făcut un pas decisiv joi, votând în favoarea ridicării imunității europarlamentarei, potrivit unor surse Digi24.ro Decizia vine în urma solicitării oficiale transmise de Parchetul General al României încă din luna septembrie.


Rămâne Diana Șoșoacă fără imunitate?

Deși votul din comisie este un semnal puternic, procedura nu este finalizată. Următorul pas procedural este votul în plenul Parlamentului European, care este preconizat să aibă loc pe data de 27 aprilie, scrie digi24.ro Această etapă va stabili dacă procurorii pot continua oficial urmărirea penală împotriva senatorului român.

Diana Șoșoacă, fără imunitate? Decizie crucială în PE
Diana Șoșoacă fără imunitate Decizie crucială în PE

Reacția Dianei Șoșoacă: „Este un abuz și un precedent”

În data de 24 martie, Diana Șoșoacă a fost audiată de membrii Comisiei pentru afaceri juridice. Ulterior, într-o intervenție live pe Facebook, aceasta și-a exprimat nemulțumirea față de proces:

„Am subliniat foarte clar că e un abuz și un precedent pentru ei și oricine va avea probleme cu puterea de la acel moment. Am prezentat cam tot ceea ce s-a întâmplat în România. Am solicitat să se respecte dreptul la apărare al oricărui om. (…) Sunt sigură că fiecare în sufletul lui a simțit că ar putea fi oricând în locul meu. Le-am spus „ce ar fi acum să ridicăm imunitatea tuturor europarlamentarilor care au vorbit împotriva lui Netanyahu, Metsola, Von der Leyen?” Ar fi trebuit să îmi adreseze întrebări. A fost o liniște mormântală în sală să știți.”

Lista infracțiunilor investigate de Parchetul General

Conform Secției de urmărire penală, dosarul instrumentat pe numele europarlamentarei include o listă lungă de capete de acuzare:

Infracțiuni contra libertății și ordinii publice

  • 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205 alin. 1 Cod penal).
  • Ultraj (art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal).

Promovarea doctrinelor interzise și antisemitism

  • Promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid și crime de război.
  • Propagandă legionară, fascistă, rasistă sau xenofobă (OUG nr. 31/2002).
  • Promovarea doctrinelor antisemite (Legea nr. 157/2018).
  • Negarea sau minimalizarea Holocaustului în spațiul public.
author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol