Oltenii au aflat cu cine vor juca în finala Cupei României, în cazul în care Universitatea Craiova o să reușească să ajungă în acea fază a competiției. Universitatea Cluj este prima finalistă din ediția 2025/2026, după ce a eliminat FC Argeș și s-a calificat, astfel, în ultimul act pentru a doua oară în ultimii patru ani.
„Este un obiectiv frumos să jucăm încă o finală de Cupă. Mă bucur pentru jucători, pentru suporterii care au venit într-un număr mare, pentru conducere. Dinamo și Craiova sunt echipe bune. Avem meciuri grele în continuare.”, a spus Bergodi la flash-interviu.

U Cluj, prima finalistă
Echipa lui Bogdan Andone a dominat convingător primele 45 de minute și a intrat în avantaj la pauză, 1-0 după reușita din penalty a lui Matos, însă la cabine Cristiano Bergodi a operat trei modificări și a reușit, în același timp, să inspire altă abordare elevilor săi.
După reluare, U Cluj a trecut la conducerea partidei, a egalat prin Mendy în minutul 75 și a trimis calificarea în prelungiri. A fost nevoie, însă, de lovituri de departajare pentru a afla prima finalistă a Cupei României 2025/2026! Jucătorii Universității au transformat pe linie, iar Bettaieb, la gazde, a fost singurul care nu a punctat.
Oltenii visează la event. Următorul pas: derby-ul Dinamo – Craiova
Joi, de la 20:30, se joacă Dinamo – Universitatea Craiova, cealaltă semifinală. La finalul derby-ului se va afla configurația completă a finalei ce urmează să se joace la Sibiu pe 13 mai. În ultimele 6 dueluri directe, toate desfășurate în campionat, Dinamo n-a reușit să se impună nici măcar o dată în fața alb-albaștrilor. Din august 2024 datează ultima victorie a bucureștenilor.
O finală U Cluj – Universitatea Craiova ar face lucrurile și mai interesante în competițiile interne. Cele două formații sunt la egalitate de puncte în Superliga României, pe primul loc, și cu speranțe mari în ceea ce privește lupta la titlu.







