Muzeul Olteniei: Ziua Mondială a Pământului – 22 aprilie

Jurnalul Olteniei
Poster for 22 April - Earth Day with a photo of a tree and event program in Romanian.
Muzeul Olteniei: Ziua Mondială a Pământului - 22 aprilie

– comunicat de presă-

Muzeul Olteniei, prin Secția de Științele Naturii va celebra în acest an, Ziua Mondială a Pământului (22 aprilie) alături de elevi și cadre didactice de la mai multe Școli Gimnaziale din județul Dolj.

Acțiunile cultural-educative prilejuite de Ziua Terrei fac parte din suita de activități prevăzute în Proiectul educațional „TEZAUR NATURAL ÎN OPERA CIVILIZAȚIEI”, inițiat de prof. Nicolae-Emil Bogdan, muzeul având rolul de partener educativ.

Prin expunerile d-nelor muzografe dr. Mirela Sabina Ridiche și dr. Lila Gima – Trăiește Eco! 10 Reguli pentru sănătatea durabilă a Terrei, Pădurile Terrei – izvor de viață și de resurse inestimabile și Vestitori ai primăverii din lumea insectelor – elevii și îndrumătorii lor vor beneficia de momente de reflectare la locul și rolul nostru, al oamenilor, între miliardele de viețuitoare de pe Terra și la limitele acestei planete, singura purtătoare de viață din universul cunoscut până acum de către om.

Întreaga paletă de activități cuprinsă în programul dedicat Zilei Planetei Pământ se va derula la Școala Gimnazială RADOVAN – jud. Dolj, începând cu ora 10.00, iar cuvântul de deschidere al evenimentului va fi oficiat de prof. Dumitru Aurelia, director Școala Gimnazială RADOVAN.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol