10 mai, zi liberă națională? Proiect depus la Senat

Delia Pătru
10 mai, zi liberă națională? Proiect depus la Senat
10 mai, zi liberă națională? Proiect depus la Senat

10 mai ar putea să devină zi nelucrătoare legală. Proiectul de lege a fost depus în Sentat. Dacă trece, numărul total al zilelor libere plătite va crește de la 17 la 18.


Încă o zi liberă pentru români?

Deputații PNL, Gigel Știrbu și Alexandru Muraru, au inițiat recent un proiect legislativ care ar putea schimba calendarul sărbătorilor legale pentru toți angajații din România. Propunerea vizează desemnarea zilei de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României, aceasta urmând să devină zi nelucrătoare.

Dacă această propunere va fi adoptată de Parlament, românii ar beneficia anual de 18 zile nelucrătoare legale, față de cele 17 existente în prezent, scrie digi24.ro

„Se declara ziua de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României, zi de sărbătoare națională”, prevede proiectul de lege care modifică şi alin. (1) al art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii.

10 mai, zi liberă națională? Proiect depus la Senat
10 mai zi liberă națională Proiect depus la Senat

Lista actuală a zilelor libere în România

În prezent, Codul Muncii stabilește următoarele sărbători legale în care nu se lucrează:

  • Ianuarie: 1 și 2 ianuarie, 6 ianuarie (Boboteaza), 7 ianuarie (Sf. Ioan Botezătorul), 24 ianuarie (Unirea Principatelor);
  • Primăvară: Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști, 1 Mai;
  • Vară: 1 Iunie, prima și a doua zi de Rusalii, 15 august (Adormirea Maicii Domnului);
  • Iarnă: 30 noiembrie (Sf. Andrei), 1 Decembrie (Ziua Națională), prima și a doua zi de Crăciun.

Semnificația istorică a zilei de 10 mai

Inițiatorii liberali subliniază că această dată nu este aleasă întâmplător, având o încărcătură simbolică majoră pentru statul român modern.

„Ziua de 10 mai este o zi cu o semnificație istorică deosebită pentru România, marcând proclamarea Independenței de Stat, începutul domniei lui Carol I și ulterior transformarea țării în regat. Între 1866 și 1947, 10 mai a fost celebrată ca Ziua Națională a României, simbolizând independența, modernizarea statului și unitatea națională. Această dată fundamentală din istoria modernă a României reunește trei momente esențiale: sosirea principelui Carol I, proclamarea independenței și încoronarea ca regat. Semnificațiile multiple ale zilei de 10 mai o recomandă ca reper istoric de prim rang, ce merită recunoaștere și valorizare în societatea contemporană”, precizează liberalii în expunerea de motive.

Care sunt următorii pași legislativi?

Propunerea legislativă a PNL a fost depusă la Senat, care este primul for sesizat. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să primească votul favorabil al Senatului, iar ulterior să fie adoptat de Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz.

Citește și: Bilete de tratament 2026: 114.000 de locuri aprobate

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol