Intervenție de urgență, vineri, pe strada 23 August din municipiul Târgu Jiu, unde o persoană cu posibile probleme psihice s-a urcat pe acoperișul unei locuințe și amenință că se va arunca în gol.
La fața locului au ajuns echipaje ale Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, polițiști și cadre medicale, care încearcă să gestioneze situația și să prevină producerea unei tragedii.
Zona a fost securizată pentru a ține la distanță curioșii, iar salvatorii poartă discuții cu persoana aflată pe acoperiș, încercând să o convingă să renunțe la gestul extrem.
Pompierii au pregătit echipamente specifice intervențiilor la înălțime, fiind pregătiți să intervină în orice moment.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite zona pentru a nu îngreuna intervenția echipajelor de salvare.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să ofere detalii suplimentare.







