„Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (ziarul „Timpul” din 13 februarie 1882).
Istoria zice că Vespasian, împărat roman, a scos la licitaţie toate posturile din administraţie, pe bani frumoşi pentru buget, iar după câţiva ani i-a dat afară pe toţi funcţionarii numiţi, confiscându-le şi averile, pentru acelaşi buget, justificând imoralele măsuri prin expresia ,,cu bandiţii mă fac bandit”.
Eu, când scriu editorialele ,,Despre politică,, am într-una senzația că mă repet, poate și fiindcă fac asta de vreo 15 ani iar, la noi, politica e aceeași de pe vremea lui Eminescu, din care voi cita mai spre final.
Când vine vorba despre politică, omul din popor priveşte în gol, se uită pe lângă tine, ca şi când n-ai fi, şi tace. Un pic. Apoi, hâtru, că știe că nu prea contează ce spune el, îsi dă drumu la ,,consideraţiile” lui, aşa cum vede că fac ,,analiştii” de elită. Deşi aceasta, politica, a devenit sport naţional (era sport naţional şi în comunism – mama era membru de partid, iar moşica mea, ţărancă, sora lui tata (care nu era membru) , a fost chiar deputat în M.A.N. (Marea Adunare Naţională), transmis în direct ore în şir la televizor, nu mai e deloc un sport popular. S-a săturat poporul de câte-n lună şi stele, de câte verzi şi uscate i s-au îndrugat, şi nu mai visează cai verzi pe pereţi, nu mai speră. Tace a deznădejde, apoi vorbeşte în ,,dodii”, spunând presei,legătura democratică dintre popor şi stat, ce-ar vrea să audă, că și-a dat seama că și ea, Presa, face politică mai abitir decât politicienii aleși pe listele partidelor, dar cu mai multă patimă și ură chiar, că zici că sunt membrii de partid(e), de unde și lozinca ,,Ați mințit poporul cu televizorul. Că-ntâi,el, Poporul, a crezut că ăia de stânga or să facă şi-or să dreagă, şi i-a votat de mai multe ori. Apoi a crezut în ăia de dreapta or să facă și-or să dreagă, şi-a mers pe mâna lor tot de două ori. Deştepţi, ăi de stânga şi ăi de dreapta şi-au dat mâna, în văzul lumii (USL), ori pe sub masă, jucând hora puterii depline şi-a coabitării în USL-ul de poveste, care doar la noi mai este şi azi, şi-a zis, el, poporul, gata, astia sunt ai nostri, hai cu ei. Şi hai a fost, un hai de aproape 100%, ca pe ceauşistele vremuri apuse. Când s-au văzut ai noştri socialişti, şi liberali, şi conservatori, şi usr-işti (care sunt de stânga dreptei), şi aur-ari, si ce-or mai fi pe-acolo, prin POLITICĂ, cu puterea-n mână, şi cu sacii-n căruţă, adică (scuze) cu procentele-n parlament şi guvern, şi administraţie, au întors-o ca la Ploieşti, nici în căruţă, nici în teleguţă, şi tovarăşul popor stă cu gura căscată, şi-asteaptă să se-ndeplinească cele promise, însă, ,,nemic”. Nu locuri de muncă, nu stop hoţiei, ca şi asta contează, să vezi că altul fură pe faţă şi trăieşte ca-n Rai, fără să pată nimic, şi tu nu mai ştii încotro s-o apuci, nu să-ţi trăieşti viaţa cum ai dori, ci să trăieşti doar. Şi dacă mai vine şi-o pandemie, şi-o criză, chiar nu ştii încotro s-o apuci, începi să regreţi vremurile trecute, şi-ti spui că parca erai mai sigur că nu mori de foame pe vremurile alea.
Ăştia (stânga-dreapta), coabitând parcă de când lumea, mai dihai comuniştii, fac să iese scântei politice de paradă, fiindcă vin alte multe alegeri, si stiind ca ulciorul nu merge de multe ori la fântână, pentru a nu-şi da cu stânga-n dreapta, lovindu-se cu capul de pragul de sus, vor să se asigure de acum că ,,ies” iar, cum să rămână ei fără ,,coledgi”!. Se gândesc chiar să desfiinţeze votul poporului, ce nevoie mai au ei de votul poporului, s-au saturat de câte vrea şi poporul ăsta, el nu vede că ei au treabă, sunt la putere, şi sunt ocupaţi, abia îşi mai văd capul de câte au de de vorbit (am vrut să zic de făcut, de aranjat), gata, poporul să-şi mai vadă de ale lui, prea a fost băgat în seamă, curând îi tăiem şi lui din atribuţiuni, ajunge, să stea în banca lui. Eminescu, ziaristul, şi Caragiale, dramaturgul, au ,,creionat” exact ,,politica” de pe plaiurile noastre mioritice.
Dar ce face poporul, în general? El nu mai crede în grija pe care o arată toţi polticienii faţă de soarta lui, pentru că, „dacă vin ăilalţi, fac mare brănza”? „Toţi e pentru ei, maică”, zice omul simplu, de la ţară, şi omul simplu de la oraş, vrând sa spună că nu meritocraţia e principiul de bază la nivelul instituţiilor publice care trebuie să-i asigure lui, omului simplu, ,,trăirea”, adică viaţa dată de Domnul.
Oamenii au învăţat în atâţia ani de libertate de-a trăi periculos că, indiferent dacă te pun primar, preşedinte sau premier, odată ajuns acolo, ,,esti pentru tine”. Dar cum „Bogatul nu-i crede săracului” , iar „Munca e brățară de aur” doar în proverbe, îşi dă seama că ,,Bogatul nu-i crede săracului”, „Stăpânul învață sluga hoață”, pentru că „Peștele de la cap se strică”, aşa că, degeaba crezi că „Unde-i lege nu-i tocmeală”, mai bine „lasă, că merge și așa”. Ăsta e gradul de pregătire al românilor pentru ,,democraţia originală”, adică au ce merită, dar e o insultă să-l crezi idiot şi să nu ţii cont de el, pentru că fără popor nu există democraţie. Democraţia prin redistribuire însă, în raport de procente conjuncturale, e o idioţenie care arată că nu poporul României este nepregătit pentru democraţie, ci puterea politică, pe care nici Preşedintele, şi nici prim-ministrul României, si nici parlamentarii, şi nici cei din administraţie, nu o au pe deplin. Patru ,,cinisme politice,, dezamăgesc Poporul român de la ,,revoluție,, și până azi, 1) ignorarea voinței POPORULUI (vezi Referendumul cu 300 parlamentari-acum sunt dublu), 2) politizarea și deprofesionalizarea Justiției și a Serviciilor, în frunte cu CCR, 3) principiul jigodesc de a lua de la săraci și a da la bogați și 4) politica pentru ei și nu pentru Țară, Țara ducă-se dracu. Altfel ar face ca Vespasian, împăratul roman care a scos la licitaţie toate posturile din administraţie, pe bani frumoşi pentru buget, iar după câţiva ani i-a dat afară pe toţi funcţionarii numiţi, confiscându-le şi averile, pentru acelaşi buget, justificând imoralele măsuri prin expresia ,,cu bandiţii mă fac bandit”.
***
În 27.12.2020 Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa, director al finanțelor doljene, îmi trimite un material despre Gândirea politică a lui Mihai Eminescu, din care îmi permit să spicuiesc, spre a întări spusele mele de mai sus.
„Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (ziarul „Timpul” din 13 februarie 1882).
„Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.” (ziarul „Timpul” din 27 aprilie 1879).
„Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatîrnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală în ţară şi Parlament, nu mai e decît manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat.” (ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1880).
„Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedică redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi străruinţă. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o direcţiune foarte periculoasă; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează; drepturile politice au devenit un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare; în locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opţiuni avem rivalităţi de ambiţii; toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi.” (ziarul „Timpul” din 4 ianuarie 1881).
„Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustarea statului cu sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe Pămînt pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari.” (ziarul „Timpul” din 17 august 1882).
„S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.”. (Eminescu)
„Favoarea şi interesul electoral singure prezidează la alegerea amploiaţilor statului”.
„Justiţia, subordonată politicei, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”.
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.” (ziarul „Timpul” din 9 decembrie 1882).
„Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât.” (ziarul „Timpul” din 30 iulie 1881).
„Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit să stea alături cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti „patrioţi”, căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărăt în privire morală şi în privire materială.” (ziarul „Timpul” din 22 martie 1881).
„Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvărşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hîrtie.” (ziarul „Timpul” din 22 februarie 1879).
„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.” (ziarul „Timpul” din 3 mai 1879).
„Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.” (ziarul „Timpul” din 18 aprilie 1879).
„Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român.” (ziarul „Timpul” din 15 mai 1879).
„Trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos.” (ziarul „Timpul” din 26 mai 1883).
„Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rîndul lor, atîrnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot”. (ziarul „Timpul” din 20-21 aprilie 1881).
.” (ziarul „Timpul” din 20 mai 1881).
„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic.” (ziarul „Timpul” din 8 august 1880).
„Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.” (ziarul „Timpul” din 31 august 1878).
„Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.,, (ziarul „Timpul” din 7 aprilie 1879).
„Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întodeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe persoanele din care sunt compuse.” (ziarul „Timpul” din 27 mai 1879).
