Legea femicidului aduce pedepse aspre, dar este oare suficientă pentru prevenție? Reacțiile din spațiul public și comparația cu alte state europene arată că legea singură nu este suficientă pentru a proteja femeile și, uneori, copiii.
De ce nu oprește Legea femicidului crimele?
Italia este cel mai recent exemplu: după înăsprirea pedepselor, cazurile de femicid nu au dispărut, iar violența asupra femeilor nu a scăzut. Așa că pasul următor a fost mutarea rapidă a dezbaterii dinspre pedeapsă către prevenție, scrie totuldespremame.ro
În România, femicidul este definit pentru prima dată, însă nu devine o infracțiune separată. Rămâne încadrat la omor, cu pedepse mai dure în anumite situații – de exemplu atunci când agresorul este partenerul victimei sau când fapta are legătură cu controlul, gelozia ori refuzul unei relații.
De asemenea, legea adoptată de Parlament introduce o măsură nouă: educația despre egalitate de gen și prevenirea violenței în programa școlară, precum și formarea profesorilor pe aceste teme, potrivit EduPedu.ro.
Monitorizare și protecția copiilor
Accentul cade mai ales pe înțelegerea și monitorizarea fenomenului. Statul trebuie să adune și să publice date despre aceste cazuri, iar ancheta poate începe și fără plângerea victimei. În același timp, copiii care asistă la astfel de violențe sunt recunoscuți ca victime și protejați.
„O schimbare importantă pentru că, în astfel de situații, nu vorbim doar despre o victimă, ci despre o întreagă familie expusă violenței. Copiii asistă la agresiuni, trăiesc în tensiune permanentă sau rămân fără mamă în urma unei crime.”
De aceea, intervenția statului nu ține doar de justiție, ci și de protecția copilului. În plus, legea introduce și măsuri de prevenție, cum ar fi programe în școli despre relații sănătoase și non-violență.
Lecția italiană: De ce pedepsele dure nu sunt suficiente
Experiența din Italia arată că legea nu a schimbat realitatea din teren. La doar câteva luni după intrarea în vigoare, presa italiană continua să relateze cazuri de femicid cu același tipar: femei ucise de parteneri sau foști parteneri, adesea după episoade repetate de violență sau control.
Multe dintre victime erau deja cunoscute autorităților. Cu alte cuvinte, statul știa că există risc, dar nu a intervenit suficient de devreme. Datele oficiale arată că fenomenul a rămas constant. În 2025 au fost înregistrate peste 80 de cazuri de femicid, iar începutul lui 2026 a adus deja noi crime și tentative.
Modele de succes în Europa: Spania și Regatul Unit
Alte state europene au mers mai departe și au construit sisteme care intervin concret înainte ca violența să ajungă la crimă.
Spania: Sistemul VioGén
Spania este cel mai des citat exemplu. Sistemul lor nu se bazează doar pe lege, ci pe intervenție activă. Autoritățile folosesc o bază de date națională, VioGén, în care fiecare victimă este evaluată în funcție de nivelul de risc. Poliția, instanțele și serviciile sociale lucrează în același sistem, eliminând fragmentarea informațiilor.
Regatul Unit: Clare’s Law și controlul coercitiv
În Regatul Unit, „Clare’s Law” permite unei persoane să ceară poliției informații despre trecutul violent al partenerului. Totodată, legislația britanică a introdus infracțiunea de „control coercitiv”, recunoscând că violența nu începe cu lovituri, ci cu izolarea și umilirea victimei.
Provocările implementării în România: Rural vs. Urban
Pentru România, întrebarea nu este ce model să copieze, ci ce verigi lipsesc din propriul sistem.
- În mediul rural: Problema este izolarea. Femeile depind economic de partener, iar poliția ajunge greu. Prevenția aici înseamnă servicii mobile și soluții concrete de transport și adăpost.
- În mediul urban: Infrastructura există, dar este fragmentată. Instituțiile (poliție, spital, asistență socială) nu comunică eficient, iar intervenția se pierde în pași birocratici.
Fără prevenție, intervenție rapidă și sprijin concret, legea rămâne mai degrabă un instrument care acționează după tragedie, când pentru unele mame și pentru copiii lor este deja prea târziu.
