Se negociază transferul momentului în Liga 2. Un fost jucător de la Universitatea Craiova, așteptat să semneze

Anghel Catalin
Se negociază transferul momentului în Liga 2. Un fost jucător de la Universitatea Craiova, așteptat să semneze
foto: Instagram

Bogdan Vătăjelu este liber de contract după ce i-a expirat înțelegerea cu FK Aktobe. Plecarea din Kazakhstan l-a ținut departe de teren pe fostul căpitan al Universității Craiova, încă din luna ianuarie a anului 2026. El s-a pregătit cu formația secundă a trupei din Bănie, dar încă așteaptă să semneze cu o altă echipă.

Se negociază transferul momentului în Liga 2. Un fost jucător de la Universitatea Craiova, așteptat să semneze

Se negociază transferul momentului în Liga 2

FC Bihor Oradea ar fi echipa interesată de serviciile lui Bogdan Vătăjelu. Formația din Liga 2 ar propune un contract până în vară, cu opțiune de prelungire dacă, la finalul sezonului, s-ar reuși promovarea în Supeliga României.

În așteptarea unor oferte din străinătate, Bogdan Vătăjelu se vede pus într-o situație delicată: fără echipă și aproape de finalul sezonului. El are două variante, în acest moment. Prima ar fi să semeze un contract pe termen scurt, până la finalul actualei ediții de campionat, în prima sau în a doua ligă. Cea de-a doua opțiune este să aștepte până în perioada de mercato, când mai multe cluburi vor căuta să se întărească. Totuși, în vară, deja va fi privit drept un fotbalist care nu mai jucat un meci oficial timp de jumătate de an.


Bogdan Vătăjelu poate deveni unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din divizia secundă

FCSB II, CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reșița, Universitatea Craiova, Sparta Praga, FK Jablonec, Universitatea Cluj și Aktobe sunt echipele pentru care a mai jucat Bogdan Vătăjelu. Fundașul stânga poate accepta propunerea din Liga 2, dar ar putea fi considerat un pas în spate, pentru un fotbalist cu un CV destul de bun.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol