Ionuț Dinu Drăgoi, noul subprefect de Gorj
Județul Gorj are, începând de vineri 20 martie, un nou subprefect. Ionuț Dinu Drăgoi, fost consilier județean din partea PSD a fost instalat oficial în funcție și a transmis primele mesaje legate de mandatul său.
Promisiuni la început de mandat

Acesta a subliniat că își dorește o colaborare eficientă atât la nivel instituțional, cât și cu presa și reprezentanții instituțiilor deconcentrate, având în vedere volumul mare de activitate din cadrul Prefecturii.
”Este o zi importantă pentru mine, este o zi încărcată cu emoții, dar sunt convins că sunt emoții pozitive și constructive. Sunt conștient de responsabilitatea preluării acestei funcții și vă asigur de acest lucru, că voi face tot ce stă în puterile mele pentru binele locuitorilor județului Gorj. Voi trata cu seriozitate și responsabilitate toate atribuțiile care îmi vor fi delegate și îmi doresc o colaborare atât instituțională cât și cu dumneavoastră toți cei din presă și directori de deconcentrate, cât și aparatul de specialitate din cadrul Prefecturii, pentru că avem multă treabă, la Prefectură, e multă treabă și de asta suntem aici, să rezolvăm problemele cetățenilor și asta vom face”, a transmis noul subprefect la ceremonia de depunere a jurământului.
În ceea ce privește criticile legate de numirea sa, Ionuț Drăgoi a precizat că experiența acumulată în administrație și în domeniul juridic îl recomandă pentru această funcție.
„Experiența acumulată în cele două mandate de consilier județean, cât și activitatea mea din ultimul an din cadrul Cancelariei Prefectului, plus experiența juridică pe care am acumulat-o de-a lungul timpului, cred că sunt dezideratele care m-au recomandat.”









