Iuliu Mureșan a ales o echipă mai puternică decât Universitatea Craiova. Președintele celor de la CFR Cluj consideră că U Cluj este o formație mai bună decât cea a oltenilor, în prezent. Trupa antrenată de Cristiano Bergodi este pe podium și are 7 victorii la rând.

Oltenii nu prea mai sperie pe nimeni, în play-off
„U Cluj e o echipă puternică. Realist, şi băieţii cu care am vorbit… sunt puternici, am simţit şi în teren. Au un lot echilibrat, jucători bine aleşi. Formează o echipă puternică. Anul acesta poate termina pe podium, dar şi să câştige campionatul. U Clujul este cea mai puternică echipă la ora actuală, o văd chiar mai puternică decât Craiova. Clujul are în prezent două echipe foarte puternice!„, a spus Iuliu Mureşan, conform Fanatik.
CFR Cluj a avut un parcurs destul de rău, la începutul sezonului. Formația din Gruia aproape că nici nu mai spera la play-off. Totuși, în iarnă, după instalare lui Daniel Pancu pe bancă, lucrurile s-au schimbat radical. Noul antrenor a reușit să-i repună pe picioare pe clujeni și să îi califice în fazele superioare ale competiției.
U Cluj, antrenată de fostul tehnician al Universității Craiova
U Cluj este antrenată de fostul tehnician al Universității Craiova. Cristiano Bergodi a făcut lucruri extraordinare pe banca ardelenilor, când puțini mai credeau că situația poate fi redresată. Antrenorul italian i-a pregătit pe alb-albaștrii în 2020, când a fost la un pas să câștige titlul. A ratat trofeul în ultima rundă, când CFR Cluj s-a impus chiar pe stadionul „Ion Oblemenco”, iar oltenii au ieșit vicecampioni.






