Adrian Mititelu a oferit explicații în legătură cu decizia Curții de Apel Timișoara. Acesta susține că instanța a luat o hotărâre clară, care spune că istoria sportivă după 1991 a curs legată de secția desprinsă și nu a rămas în conservare în cadrul clubului. Omul de afaceri din Bănie este convins de faptul că FCU Craiova a câștigat, astfel, palmaresul clubului istoric Universitatea Craiova.

Derby pentru palmaresul Universității Craiova
„Instanța spune clar: Istoria sportivă după 1991 a curs legată de secția desprinsă și nu a rămas în conservare în cadrul clubului, cum pretinde Badea (n.r. Pavel Badea). Deci nu s-a terminat istoria în 1991 cum vrea el, ci a continuat până în 2011. Apoi, când a intervenit această nenorocire în 2011 (n.r. dezafilierea Universității Craiova), instanța a dat verdictul că mă puteam înscrie în liga a patra.
Astfel, în 2017 am înființat o nouă entitate care să continue activitatea clubului dezafiliat. Instanța spune că palmaresul urmărește activitatea fotbalistică. Ei au înființat o secție de fotbal în 2012 care nici măcar nu s-a înscris la Federație, ci s-au asociat cu echipa lui Rotaru. Clubul lui Rotaru nu este afiliat la FRF nici până în ziua de astăzi. Ei pot pretinde doar palmaresul ulterior anului 2012”, a declarat Adrian Mititelu, conform Fanatik.
Mititelu avertizează echipa lui Rotaru
Adrian Mititelu nu se oprește și, după ce și-a declarat victoria legată de palmaresul clubului istoric Universitatea Craiova, acesta își dorește să îl oblige pe Mihai Rotaru să schimbe culorile, imnul, dar și să renunțe la sigla cu leul. Situația a redevenit tensionată în fotbalul craiovean, fix când formația lui Rotaru se luptă la titlu, cu șanse reale să fie campioană, la finalul sezonului.
„Vom lua înapoi sigla cu leul și câștigăm pe toate fronturile. Îi obligam sa schimbe culori, imn, tot. Acum ei ar fi fost dispăruți, nu noi”, a mai spus patronul de la FCU, potrivit sursei citate.







