Ora de vară 2026. Noaptea când dăm ceasurile înainte

Delia Pătru
Ora de vară 2026. Noaptea când dăm ceasurile înainte. Foto: Pixabay
Ora de vară 2026. Noaptea când dăm ceasurile înainte. Foto: Pixabay

România va trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Astfel, ora 03:00 devine ora 04:00, iar ziua de duminică va avea doar 23 de ore. Ora se schimbă de două ori pe an în România: în martie și octombrie.

Ora de vară 2026. Noaptea când dăm ceasurile înainte. Foto: Pixabay
Ora de vară 2026 Noaptea când dăm ceasurile înainte Foto Pixabay

Ora de vară 2026: Noaptea în care pierdem o oră

Trecerea la ora de vară are loc în ultimul weekend din martie. Astfel, în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar 03:00 devine 04:00. Teoretic, dormim o oră mai puțin.

Odată cu această modificare, România trece de la ora standard a Europei de Est (EET) la ora de vară a aceluiași fus orar (EEST). Odată cu schimbarea orei, serile devin mai lungi și mai luminoase, în timp ce diminețile vor fi, pentru o perioadă, mai întunecate.

Istoricul și utilizarea orei de vară la nivel global

În prezent, ora de vară nu este folosită în țările de la Ecuator și de la tropicul Capricornului. De asemenea, două țări importante, Japonia și China, nu folosesc ora de vară.

Ora de vară în România: Scurt istoric

În România, ora de vară a fost utilizată pentru prima dată în 1917, în timpul Primului Război Mondial. După război, sistemul a fost abandonat, dar a fost reintrodus în 1932, când a început să fie aplicat anual, scrie digi24.ro

La acea vreme, trecerea la ora de vară se făcea în prima duminică din aprilie, iar revenirea la ora standard avea loc în prima duminică din octombrie.

În anii ’40, practica a fost suspendată, iar sistemul a fost reintrodus abia în 1979. Ulterior, începând cu 1997, calendarul schimbării orei a fost armonizat cu cel aplicat în statele Uniunii Europene.

De ce nu s-a renunțat încă la schimbarea orei în UE?

În ultimii ani, la nivelul Uniunii Europene au existat discuții privind eliminarea schimbării sezoniere a orei. În 2018, Comisia Europeană a lansat o consultare publică privind această practică și a propus ulterior renunțarea la sistemul actual.

Propunerea viza ca fiecare stat membru să decidă dacă rămâne permanent la ora standard sau la ora de vară. Totuși, țările UE nu au ajuns la un acord asupra modului în care ar trebui aplicată o astfel de schimbare. În aceste condiții, mecanismul actual rămâne în vigoare, iar ceasurile continuă să fie ajustate de două ori pe an în majoritatea statelor europene.

Citește și: Curaj la feminin: Adnana Prodan și visul unei societăți fără bariere

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol