Guvernul pregătește 5 scenarii de intervenție pentru a preveni explozia prețurilor la pompă. România înregistrează creșteri mai mici (40 bani) față de Germania (1 leu) sau Italia (1,5 lei).

Guvernul vrea carburanți sub 10 lei: Scenarii de urgență
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că, Guvernul analizează în prezent cinci scenarii de criză pentru a stopa creșterea prețurilor la motorină și benzină. Obiectivul autorităților este ca prețul să nu depășească pragul psihologic de 10 lei pe litru.
„Statul are pe masă 5 scenarii în funcție de cum continuă aceste evoluții. Le-am prezentat și ministrului de Finanțe și am discutat și cu premierul. Urmează să intervenim în funcție de cum evoluează situația. Astăzi avem cea mai mare creștere a barilului de petrol săptămânală din 1983… Este evident că va urma acest trend”, a declarat ministrul, duminică seara, la Antena 3 CNN.
Conform oficialului, principala pârghie de control este componenta fiscală. Deoarece taxele și accizele reprezintă aproximativ 70% din prețul final, o reducere temporară a acestora ar putea absorbi șocul scumpirilor globale.
„Suntem deja hotărâți să activăm diferite mecanisme care vor face tot posibilul ca să nu ajungem la o sumă cu două cifre la pompă… scenariile presupun ca statul să micșoreze accizele și taxele… pe o perioadă limitată de timp până când vom reveni la normal”, a adăugat Bogdan Ivan.
Impactul conflictelor internaționale asupra barilului
În acest context global tensionat, președintele Donald Trump a caracterizat situația actuală drept „un preț foarte mic pentru pacea mondială”.
România vs. restul Europei
Deși prețurile cresc peste tot, datele oficiale arată că intervențiile de până acum au temperat ritmul scumpirilor în România comparativ cu alte state europene:
- Germania: creștere de 1 leu/litru.
- Italia: creștere de 1,5 lei/litru.
- Spania: creștere de 0,46 lei/litru.
- România: creștere de aproximativ 0,40 lei/litru.







