Sorin Cârțu consideră că Mirel Rădoi nu mai poate fi adus în discuție când vine vorba de rezultatele pe care Universitatea Craiova le produce, în prezent. Jocul alb-albaștrilor este influențat clar de strategia lui Filipe Coelho, după cum spune președintele onorific al trupei din Bănie, care explică faptul că portughezul a adus mai multe lucruri în plus la tot ceea ce a construit Rădoi.

Sorin Cârțu, verdict clar în duelul indirect Coelho – Rădoi
„(nr. Despre venirea lui Coelho în locul lui Mirel Rădoi) Nu știu ce să vă spun. Aici are meritul lui, prin liniștea pe care o oferă jucătorilor, probabil și încrederea, siguranța. Pentru că trebuie să recunoaștem că echipa, la atâtea luni de când e Coelho, are un stil propriu, pe stilul lui. Nu mai păstrează din stilul pe care l-a impus la momentul respectiv Rădoi, deși amândoi au mers pe același sistem. Aici a lucrat foarte mult pe plan psihologic, se vede mai mult, dar vedem că sunt și rezultate și că aici s-a lucrat bine.
E bine că amintiți și meritul lui Rădoi, dar știți cum e. Rădoi a fost în turul campionatului, a făcut anumite puncte, el (n.r -Coelho) a venit și a continuat. În prima fază n-a încercat să schimbe nimic, iar după aceea a venit cu niște adaosuri, apropo de prezența atacurilor, un anumit pressing sau ce realizează el, ceea ce vrea”, a declarat Sorin Cârțu, conform Sport Total FM.
Clasament Superliga României:
- Universitatea Craiova – 59 puncte
- Rapid – 55 puncte
- Dinamo – 52 puncte
- U Cluj – 51 puncte
- CFR Cluj – 52 puncte
- FC Argeș – 49 puncte
- FCSB – 46 puncte
- FC Botoșani – 42 puncte
- UTA Arad – 42 puncte
- Oțelul Galați – 41 puncte
- Farul – 37 puncte
- Petrolul – 29 puncte
- Miercurea Ciuc – 29 puncte
- Unirea Slobozia – 24 puncte
- Hermannstadt – 20 puncte
- Metaloglobus – 11 puncte







