Negocieri eșuate la CEO: 1.500 de angajați, concediați de la 1 aprilie. Sindicatele anunță continuarea protestelor

Protest la sediul Complexului Energetic Oltenia

Protest spontan la CE Oltenia. Ce spun sindicaliștii

În timp ce minerii și energeticienii din cadrul Complexul Energetic Oltenia protestau pentru a-și apăra locurile de muncă, liderii de sindicat au purtat astăzi negocieri cu conducerea companiei. Discuțiile, care au durat aproximativ patru ore, nu au dus la un acord, iar temerile angajaților s-au confirmat: disponibilizările vor continua.

Potrivit informațiilor discutate în cadrul întâlnirii, începând cu 1 aprilie, aproximativ 1.500 de salariați urmează să rămână fără loc de muncă și fără un venit stabil.

Negocieri eșuate

Liderii sindicali au ieșit la finalul negocierilor cu declarații dure, acuzând lipsa unor soluții reale pentru menținerea personalului.

Declarația liderilor de sindicat

Gabriel Căldărușe, președintele Sidicatului Mine Energie Oltenia (SMEO) a transmis că angajații trebuie să rămână solidari și să continue atât activitatea, cât și protestele.

„Pe oameni îi îndemnăm în continuare, în primul rând trebuie să funcționăm ca și companie. Centrala să meargă, carierele să meargă. Și toți cei care doresc și pot să vină să fie prezenți aici, la protest. Fiecare care își dorește cu adevărat să-și apere locul de muncă trebuie să o facă”, a declarat liderul sindical.

Acesta a criticat decizia privind concedierile și a pus sub semnul întrebării strategia pe termen lung a companiei.

„Spun că dau afară anul acesta 1.500 – 1.800 de oameni, iar apoi vorbesc despre menținerea unui anumit număr de angajați până în 2030. Este o contradicție. O minciună de un cinism crunt. Nu poți să disponibilizezi acum și apoi să spui că vei face angajări”, a afirmat Căldărușe.

La rândul său, Emil Bârsanu, un alt sindicalist, a făcut apel la unitate și la continuarea presiunii asupra factorilor de decizie.

„Colegii noștri să funcționeze la fiecare schimb, să le arătăm celor de la București că fără CEO nu se poate. Iar restul să fie aici, alături de noi. Numai așa ne putem apăra locurile de muncă”, a spus acesta.

Solicită prezența prim-ministrului Ilie Bolojan în Gorj

Sindicaliștii susțin că protestele vor continua în perioada următoare și solicită intervenția Guvernului pentru a opri disponibilizările și pentru a oferi garanții clare privind viitorul companiei și al angajaților.

author avatar
Florentina Olaru
Sunt pasionată de scris, de oameni și de poveștile care merită spuse. Am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București, iar formarea umanistă mi-a oferit nu doar instrumentele limbajului, ci și responsabilitatea de a le folosi corect. Pe lângă activitatea jurnalistică, sunt și profesor de limba germană, o profesie care m-a învățat rigoarea, claritatea și importanța comunicării corecte.Experiența din educație se reflectă în modul în care fac jurnalism: cred în verificarea faptelor, în echilibru și în informarea onestă a cititorilor. Scriu despre oameni, comunități și probleme reale, convinsă că jurnalismul de calitate începe cu responsabilitatea față de adevăr și față de public.
Distribuie acest articol