În România, scenariul negativ arată că prețul carburanților în România ar putea depăși 10 lei pe litru dacă barilul de petrol atinge cotația de 90-100 de dolari. Peste 50% din prețul de la pompă în România este reprezentat de taxe (accize și TVA), ceea ce limitează capacitatea de absorbție a șocurilor.

Scenariul negativ care duce benzina peste 10 lei
Analiștii se așteaptă ca luni dimineață, la deschiderea burselor, cotațiile petroliere să urce la valori foarte ridicate. Aceasta deoarece prin Strâmtoarea Ormuz trec aproximativ 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial.
Membrii organizației țărilor cu mari rezerve de petrol, OPEC+, se întâlnesc duminică de urgență pentru a încerca o temperare a acestor volatilități, crescând producția. Aceasta este doar una dintre veștile care se așteaptă, scrie hotnews.ro
Analiza AEI: Petrolul la 90 de dolari aduce scumpiri masive
Într-o analiză publicată duminică dimineață, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, săune că, în țară, prețul carburanților la pompă ar putea depăși 10 lei dacă petrolul ajunge la 90 de dolari pe baril.
„Prețul petrolului nu reflectă doar echilibrul dintre cerere și ofertă, ci și anticiparea riscului. Ceea ce vom vedea luni odată cu deschiderea burselor va fi „premiul de risc geopolitic”, un adaos încorporat de traderi pentru a compensa incertitudinea privind aprovizionarea cu petrol”, explică Chisăliță.
Potrivit expertului, dacă barilul urcă de la 73 de dolari în prezent la 75, 80, 90 sau 100 de dolari, nu este o simplă variație bursieră, ci un multiplicator economic, întrucât acest lucru însemnă costuri mai mari pentru transport, presiune pe lanțurile logistice, scumpirea alimentelor și inflație persistentă.
Scenariul negativ: Impactul asupra pieței din România și rolul fiscalității
Pentru România, unde peste jumătate din prețul carburanților este fiscalitate, impactul nu este liniar, dar este inevitabil.
„România nu este în prima linie militară, dar este în prima linie a pieței globale. Petrolul este o marfă internațională, iar prețul se formează global. Dacă Asia plătește mai mult pentru petrolul din Golf, competiția pentru alte surse, precum Africa, SUA, Marea Nordului, crește. Prețurile se aliniază. Nimeni nu cumpără ieftin într-o piață scumpă”, arată analiza.
Inflația, care începuse să se tempereze în Europa, poate primi un nou impuls exact când băncile centrale încearcă să relaxeze politica monetară.
Praguri critice în funcție de barilul Brent
Vineri, cotațiile petrolului Brent erau la 73 de dolari pe baril, cel mai înalt nivel din ultimele luni. Scenariile de calcul pentru România arată astfel:
- Creștere de 10$ pe baril: +70 bani/litru la pompă (aprox. 9 lei/litru).
- Creștere de 20$ pe baril: +1 leu/litru la pompă (aprox. 9,5 lei/litru).
- Creștere de 30$ pe baril: +2,5 lei/litru la pompă (peste 10 lei/litru).
Criza globală și reacția OPEC+
În cazul unui blocaj major în Strâmtoarea Ormuz, scenariul este o criză globală, cu volatilitate extremă. În acest context, membrii cartelului OPEC+ au planificat o reuniune de urgență.
„Cartelul OPEC și formatul extins OPEC+ pot încerca să tempereze piața prin creșterea producției. Marile economii pot elibera temporar rezerve strategice. Aceste măsuri pot amortiza șocul, dar ele nu elimină riscul militar”, subliniază analiza AEI.
Scenariul negativ: Cine suportă costurile instabilității?
Conflictul într-o regiune strategică energetică înseamnă cost distribuit global:
- Consumatorii plătesc direct la pompă.
- Companiile suportă costuri operaționale ridicate.
- Statele resimt presiune pe buget și inflație.
- Băncile centrale sunt forțate să amâne relaxarea monetară.
„Petrolul rămâne, în 2026, barometrul stabilității geopolitice. Întrebarea nu este doar cât va urca barilul, ci cât spațiu fiscal și câtă reziliență economică are România pentru a absorbi încă un șoc energetic major?”, concluzionează Dumitru Chisăliță.
Citește și: România pe plus: Excedent bugetar neașteptat în ianuarie






