Imaginea noastră este un instrument de comunicare strategică. Reporterii Jurnalul Olteniei au discutat cu Raluca Levitchi, arhitect al imaginii. Aceasta ne-a explicat ce înseamnă cu adevărat un stil, dincolo de revistele de modă.

„Stilul nu este despre tendințe, este despre proporții și personalitate”, afirmă specialistul Raluca Levitchi.
Stil vestimentar: Corp, psihic și context
Mulți confundăm moda cu stilul. Această eroare ne poate costa credibilitatea. Specialistul ne învață cum să alegem corect.
„Când îți alegi un stil, cel mai important este să ții cont de proporții. Este esențial: personalitatea omului și proporțiile corpului. Proporțiile dictează ce tip de tăieturi ne favorizează structura și cromatica. Triada proporțiilor ne influențează alegerea paletei cromatice pe care o utilizăm în crearea unui stil”, explică designerul.
Stilul trebuie adaptat realității. Hainele trebuie să respecte contextul social în care ne aflăm.
„Nu poți să te îmbraci zilnic elegant dacă mergi cu trenul sau dacă duci copilul la școală. Esența constă în a identifica acea linie personală care să te facă să te simți bine, deoarece orice disconfort interior se traduce instantaneu în exterior prin limbajul non-verbal”.
Știința culorilor: De la „fuga de culori” la natură
Mulți oameni aleg doar culori neutre de teamă să nu greșească. Raluca numește acest fenomen „fuga de culori”. Totul pornește de la lipsa de cunoaștere. Natura este cel mai bun exemplu de armonie cromatică.
„Analiza cromatică este o știință. Acest lucru s-a observat încă din anii ’20, în timpul filmului alb-negru: se vedea clar cum anumite nuanțe transmiteau acea sclipire a unui personaj sau, din contră, îl ștergeau. Există patru tipuri cromatice principale, împărțite în subgrupe, bazate pe pigmentul pielii, rozaliu sau gălbui. Nu contează dacă vorbim de tenul european, asiatic sau de persoanele cu pielea neagră; subtonul este cel care dictează succesul unei culori”, a spus Raluca Levitchi.
Imaginea în business: Respect și profesionalism
În carieră, imaginea este un „pașaport” către succes. Respectarea etichetei este esențială la evenimentele de networking.
„Cel mai important este contextul. Mergi la o negociere sau la un eveniment de networking? Din păcate, am observat că mulți nu respectă dress code-ul, chiar și la evenimente mari. Nerespectarea codului vestimentar indică o lipsă de respect față de organizator, dar și față de propria persoană”.
Ghid practic pentru un stil original: Cum să îți descoperi stilul acasă
Nu ai nevoie mereu de un consultant. Poți începe chiar tu procesul de autoeducație. Iată recomandările specialistului:
- Analizează structura corpului: Dacă o țesătură cade dreaptă pe tine, ai nevoie de texturi rigide. Dacă urmează linia corpului, alege texturi fluide.
- Verifică contrastul: Analizează relația dintre păr, ochi și piele. Culorile greșite pot accentua cearcănele.
- Alegerea bijuteriilor: Argintul și aurul alb sunt pentru subtonul rece. Aurul galben este ideal pentru subtonul cald.
„Bijuteriile trebuie să respecte proporția corpului: cele masive sunt pentru structuri puternice, cele fine pentru siluete delicate”, a declarat Raluca Levitchi.
Identitatea dincolo de etichetă
Acceptarea de sine este baza stilului. Forma corpului rămâne aceeași, indiferent de măsura de pe etichetă.
„Important este să știi ce tipologie ai și cum să o îmbraci. După ce înțelegi esența, liniile, formele, proporțiile, poți trece la tips & tricks-uri de pe Pinterest sau TikTok. Imaginea trebuie să fie în armonie cu fizionomia noastră, mai ales în mediul profesional, cum sunt fotografiile de profil de pe LinkedIn”, a adăugat Raluca Levitchi.








