Tragerea la sorți pentru viitoarea ediție din Liga Națiunilor a avut loc în Belgia, la Bruxelles, la Palais 3 Expo Hall. România a aflat cu ce reprezentative se va confrunta, în Liga B. Tricolorii se vor afla într-o grupă alături de Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia.
Competiția va debuta în luna septembrie și va bifa o premieră. Începând din acest an, echipele naționale masculine nu vor mai avea trei ferestre de meciuri internaționale în toamnă, ci doar două. În prima, între 24 septembrie și 6 octombrie, se vor disputa primele patru meciuri, iar ultimele două etape vor avea loc în luna noiembrie.

Programul meciurilor:
- Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Polonia – Bosnia-Herțegovina, Suedia – ROMÂNIA
- Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, Suedia – Polonia
- Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – Suedia, Polonia – ROMÂNIA
- Luni, 5 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – Polonia, ROMÂNIA – Suedia
- Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Polonia, Suedia – Bosnia-Herțegovina
- Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA, Polonia – Suedia
Grupele din Liga B:
- Grupa B1: Scoția, Elveția, Slovenia, Macedonia de Nord
- Grupa B2: Ungaria, Ucraina, Georgia, Irlanda de Nord
- Grupa B3: Israel, Austria, Irlanda, Kosovo
- Grupa B4: Polonia, Bosnia-Herțegovina, ROMÂNIA, Suedia






