De la Hobița la Târgu Jiu: Anul Brâncuși prinde viață
Gorjul devine, în 19 februarie 2026, centrul cultural al României, odată cu deschiderea oficială a Anului Național Constantin Brâncuși, eveniment dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea artistului care a schimbat definitiv limbajul artei moderne.
Un moment cu valoare simbolică și identitară
„19 februarie 2026 deschidem, în Gorj, Anul Național Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea celui care a schimbat pentru totdeauna limbajul artei moderne”, a declarat Cosmin Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Acesta a subliniat că evenimentul reprezintă mai mult decât o aniversare culturală, fiind un angajament public față de valorile autentice și față de moștenirea lăsată de Brâncuși.
„Brâncuși nu este doar un nume al patrimoniului universal, ci o rădăcină vie a Gorjului”, a mai transmis președintele CJ Gorj.
Program cultural amplu, în spații simbolice
Deschiderea Anului Brâncuși este organizată de Consiliul Județean Gorj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, Primăria Comunei Peștișani, Universitatea „Constantin Brâncuși” și instituțiile de cultură din județ.
Evenimentele se desfășoară în locații reprezentative, de la Hobița – satul natal al sculptorului – până la Târgu Jiu.

Expoziții și rute culturale
- Ora 10.00 – Expoziția „Esența memoriei: Constantin Brâncuși – documente, imagini și mărturii”
Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu, Târgu Jiu - Ora 12.00 – Lansarea rutei cultural-turistice „Pe urmele lui Constantin Brâncuși”
Hobița – Târgu Jiu – Craiova
Artă, tradiție și muzică la Hobița
- Ora 15.00 – „Constantin Brâncuși: Moștenirea care ne unește”
Expoziții de artă plastică, fotografie și meșteșuguri tradiționale, acompaniate de momente muzicale și artistice susținute de Ansamblul Maria Lătărețu și grupul „Virtuozii Gorjului”. - Ora 16.00 – Expoziția foto-documentară „Brâncuși. Calea spre lumină”
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj

Spectacole de gală și concert de excepție
- Ora 17.30 – Spectacol „Constantin Brâncuși – Moștenirea care ne unește”
Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului
Biblioteca Județeană Christian Tell - Ora 19.00 – Concert extraordinar și gală de balet
Lyra Gorjului, Teatrul de Balet din Sibiu și artiști de renume
Teatrul Dramatic Elvira Godeanu
Accesul la evenimentele de seară se face pe bază de invitație.
Gorjul își asumă moștenirea lui Brâncuși
Autoritățile județene transmit că Anul Brâncuși este un început și o promisiune de continuitate culturală.
„Cultura ne unește. Brâncuși ne inspiră”, este mesajul care însoțește deschiderea acestui an aniversar.







