Clubul lui Mihai Rotaru a transmis un mesaj pentru suporteri, după ce Mititelu și-a anunțat victoria în derby-ul pentru palmaresul Universității Craiova. Fanii formației de pe primul loc în Superliga României sunt liniștiți de șefii clubului, printre-o postare pe Facebook.

Clubul lui Mihai Rotaru a transmis un mesaj pentru suporteri
„Având în vedere solicitările primite din partea reprezentanților mass-media, precizăm următoarele: Clubul Universitatea Craiova își menține poziția de a nu comenta deciziile instanțelor de judecată, cu atât mai puțin cele care nu sunt definitive. Așteptăm redactarea și comunicarea hotărârii judecătorești nr. 333/59/2023* și a motivării acesteia, urmând a formula obiecțiunile noastre la Înalta Curte de Casație și Justiție din România.
Așa cum am mai menționat în trecut, reiterăm faptul că, în acest dosar, Universitatea Craiova susține poziția Clubului Sportiv Universitatea Craiova în apărarea palmaresului istoric al Științei. Suporterilor noștri le transmitem ferm și clar: Știința este bine și perseverentă în a atinge obiectivele pe care le-a avut dintotdeauna, trofee pe plan intern și prezență europeană la cel mai înalt nivel”, este comunicatul clubului condus de Mihai Rotaru.
Oltenii își doresc titlul
Echipa lui Mihai Rotaru este favorită la titlu, în Superliga României, în timp ce Adrian Mititelu nu are echipa înscrisă în competițiile FRF. FCU Craiova ar putea să revină în fotbal din sezonul viitor, dacă patronul clubului își plătește datoriile. Totuși, nu este clar dacă o nouă formație ar putea să se întoarcă în Liga 2 sau Liga 3. Există posibilitatea ca Mititelu să se vadă nevoit să pornească, un nou proiect, din Liga 4.






