FCU Craiova este echipa în care Adrian Mititelu a investit milioane de euro. Clubul a fost exclus și din Liga 3, iar patronul formației din Bănie nu mai este la fel de optimist. Acesta a declarat că nu știe ce viitor mai are echipa și explică situația delicată în care se află. Problemele cu FRF nu sunt ușor de rezolvat, în timp ce rivalii din oraș reușesc să facă performanțe notabile.

FCU Craiova riscă să dispară. Adrian Mititelu nu știe ce viitor are echipa
„La ora asta suntem excluși din Liga 3, că erau datorii față de angajații clubului. Din păcate, e o chestiune care are treabă cu Parchetul. M-au și blocat financiar, nu am spus nimănui până acum treaba asta, o să depun o plângere la Parchet zilele următoare. Vă spun, m-au blocat financiar oamenii de acolo și nu am mai putut să plătesc banii de licență, o să aflați. Nu știu ce viitor are echipa asta, acum aștept decizia de la Timișoara, peste 2-3 zile, cea legată de palmares, nu știu dacă se va da sau nu. Avem în martie și mai două procese, eu am speranțe că Judecătoria Sectorului 2 va anula decizia de excludere.
Nu vorbesc de problema de fond. Federația mi-a introdus în Craiova o echipă care mi-a furat identitatea, suporterii și tot. Nici acum CSU nu este afiliată, joacă în afara legii. Singurul club afiliat la federație este cel din faliment, altul nu este. Ei invocă propria culpă. Nu poți să-mi spui mie să vin cu banii la zi când tu mi-ai făcut o asemenea pagubă perpetuă. Chiar ei au recunoscut că este un abuz. Avem adresele federației în care spuneau că dezafilierea clubului este un abuz făcut de către foștii conducători, nu de ei. Ei au dat acest lucru pe site-ul clubului în 2016”, a declarat Adrian Mititelu, potrivit gsp.ro.
FCU Craiova nu scapă de probleme
Adrian Mititelu a preluat FCU Craiova în 2005 și a condus-o până în 2011, fără să aibă o performanță notabilă la nivelul primei ligi din România. În 2011, echipa acestuia a fost dezafiliată de FRF. În 2013 a încercat o revenire în Liga 2, după ce i s-a oferit un loc direct în B, dar nu a făcut față și a părăsit, din nou, competițiile.
În 2017, Adrian Mititelu a decis să se întoarcă în fotbal și a început din Liga 4 și a reușit să revină pe prima scenă în 2021. Nu a rezistat mult nici atunci. În 2024, FCU retrograda, iar un sezon mai târziu se vedea exclusă din Liga 3.





