Președintele Nicușor Dan este blocat pe aeroportul din Paris din cauza ninsorilor abundente care au afectat Franța. Și alte zboruri au fost amânate.
Revenirea se amână pentru a doua oară, în această dimineață, asta după ce, noaptea de marți spre miercuri, avionul militar de tip Spartan nu a mai decolat din capitala franceză, scrie digi24.ro
Nicușor Dan, blocat în zăpadă la Paris
Decolarea a fost amânată cu aproximativ o oră, o oră și jumătate.
„E o situație neobișnuită, a nins, trebuie curățată pista”, a declarat Nicușor Dan jurnaliștilor prezenți la aeroport.
Întrebat dacă a mai văzut o asemenea ninsoare la Paris, dată fiind perioada studenției sale, președintele a spus:
„Am stat șase ani aici, cred că în șase ani a nins de trei ori”, a spus Nicușor Dan.
De asemenea, președintele a mai fost întrebat dacă familia sa este îngrijorată de situația întâmpinată pe aeroport:
„Nu, le-am transmis că nu ajung”, a spus Nicușor Dan.
Dan trebuia să se întoarcă în țară încă de aseară, dar avionul nu a putut decola din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din capitala Franţei.
Șeful statului s-a deplasat la Paris cu o aeronavă militară Spartan pentru a participa la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției Voinței”, găzduită la Palatul Elysee de președintele Franței, Emmanuel Macron.

Cod Portocaliu în Franța și restricții de zbor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod galben de precipitații și ninsori în România, însă situația în Franța este mult mai gravă.
Ministrul francez al Transporturilor, Philippe Tabarot, a anunțat că companiile aeriene au primit deja ordin să anuleze cel puțin 40% din zborurile de la principalul aeroport Charles de Gaulle și un sfert din zborurile de la aeroportul Orly.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenționare de călătorie pentru Franța, vizând un cod portocaliu de ninsori abundente și polei în regiuni precum Île-de-France și Normandia.
„Sunt preconizate perturbări importante ale transportului rutier, feroviar și aerian”, menționează comunicatul MAE.
De ce a ales Nicușor Dan un avion militar Spartan?
Înainte de decolare, Nicușor Dan a oferit explicații jurnaliștilor cu privire la utilizarea unei aeronave militare. Acesta a subliniat că România nu își permite momentan să cumpere un avion prezidențial.
„Am fost deconectat de realitate”
Președintele a semnalat totuși limitările tehnice ale aeronavei Spartan:
„Acum nu e momentul, dar, de exemplu, în acest avion nu avem comunicaţii. Eu, patru ore şi jumătate, am fost deconectat de realitatea din România. Nu e normal acest lucru”, a afirmat Dan.
În ceea ce priveşte deplasările mai lungi, cum ar fi vizita planificată în Columbia, șeful statului a precizat:
„O să se ia o decizie de la caz la caz. Dacă e o locaţie comercială, cum ar fi Washington sau New York, atunci e simplu. Dacă nu, de la caz la caz”, a mai declarat preşedintele.
Citește și: Nicușor Dan, negocieri cu PSD pentru SRI și SIE







