DRDP Craiova: Restricții de circulație pe drumul spre Rânca

Delia Pătru
DRDP Craiova: Restricții de circulație pe drumul spre Rânca
DRDP Craiova: Restricții de circulație pe drumul spre Rânca

DRDP Craiova anunță că poliția a impus marți restricții de circulație pe drumul dintre Novaci și Rânca, din cauza ninsorii abundente care afectează vizibilitatea și aderența. Potrivit sursei citate, nu se mai poate urca dacă mașina nu este echipată corespunzător pentru iarnă.

Reguli stricte pentru accesul în stațiune: Anunț DRDP Craiova

Autoritățile au decis să filtreze traficul, pentru a preveni blocajele, pe DN 67C, între Novaci și Rânca, în zona km 24.

”Poliția rutieră va permite accesul spre stațiune numai autovehiculelor echipate cu lanțuri antiderapante sau tracțiune integrală. Măsurile au fost luate din cauza condițiilor meteo”, a anunțat DRDP Craiova.

Intervenții pentru deszăpezire și siguranță rutieră

Drumarii acționează cu utilaje cu lamă în zonă. Reprezentanții instituției fac un apel către conducătorii auto să nu mai parcheze pe marginea drumului, deoarece acest lucru împiedică intervenția eficientă a utilajelor de deszăpezire.

De asemenea, angajații DRDP Craiova patrulează permanent și intervin operativ pentru îndepărtarea copacilor căzuți și pentru menținerea circulației rutiere în condiții de siguranță.

DRDP Craiova: Restricții de circulație pe drumul spre Rânca
DRDP Craiova Restricții de circulație pe drumul spre Rânca

DRDP Craiova: Riscuri de arbori căzuți pe carosabil

Pe lângă zăpadă, șoferii trebuie să fie atenți și la pericolele care vin din zonele împădurite de pe marginea drumului.

”Din cauza cantităților de zăpadă acumulate pe coronamentul arborilor, există riscul ca unii copaci sau crengi să se rupă și să cadă pe partea carosabilă, în special pe sectoarele de drum care traversează zone împădurite.”

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule cu maximă prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să fie extrem de atenți la eventuale obstacole apărute pe carosabil.

Sfaturi esențiale pentru șoferi

Poliţiştii rutieri recomandă prudență maximă și pregătirea riguroasă a vehiculului înainte de plecare:

  • Informare: Verificați condițiile meteo și restricțiile de pe traseu.
  • Vizibilitate: Curățați parbrizul, luneta și geamurile laterale.
  • Viteză: Adaptați viteza pentru a putea efectua orice manevră în siguranță și folosiți frâna de motor.
  • Echipare: „Pentru deplasarea pe suprafeţe carosabile acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă, legislaţia rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă”, atrag atenția autoritățile.
author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol