Maia Sandu, ”Liderul Mondial al Anului 2025”

Delia Pătru
Maia Sandu, ”Liderul Mondial al Anului 2025”. Foto: Facebook
Maia Sandu, ”Liderul Mondial al Anului 2025”. Foto: Facebook

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost desemnată „Liderul Mondial al Anului 2025” de către prestigioasa publicație britanică The Telegraph.

Maia Sandu, ”Liderul Mondial al Anului 2025”. Foto: Facebook
Maia Sandu Liderul Mondial al Anului 2025 Foto Facebook

Maia Sandu: „Liderul pe care Putin nu a reușit să-l frângă”

Sub titlul sugestiv „Liderul pe care Putin nu a reușit să-l frângă”, jurnaliștii britanici subliniază rolul crucial al Maiei Sandu în apărarea democrației la granița de est a Europei.

„Maia Sandu este desemnată de The Telegraph Liderul Mondial al Anului, după ce a sfidat Kremlinul și a transformat Republica Moldova într-o linie de front a democrației europene. (…) Poate că este cel mai sărac șef de stat din lume. Însă, într-un an în care decența a fost supusă unor încercări constante, Maia Sandu s-a dovedit a fi cel mai puternic apărător al acesteia”, notează The Telegraph, scrie hotnews.ro

Maia Sandu și victoria împotriva dezinformării și a rețelelor de corupere electorală

Articolul descrie parcursul politic al Maiei Sandu și capacitatea sa de a menține majoritatea pro-europeană în fața unui atac informațional fără precedent lansat de Federația Rusă. Analiza vizează atât alegerile prezidențiale, cât și scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025.

Pe lângă dezinformare, Republica Moldova s-a confruntat cu scheme masive de corupere electorală prin intermediul rețelei lui Ilan Șor, oligarhul fugar condamnat pentru spălare de bani. Ca urmare a intervenției structurilor de drept, „gruparea lui Șor” a fost destructurată, acesta anunțându-și retragerea din politică la scurt timp după alegeri.

Integritate și sacrificiu personal

The Telegraph remarcă faptul că Maia Sandu are un salariu lunar de mai puțin de £1.000. Președinta a confirmat în repetate rânduri că nu mai dispune de economiile acumulate în perioada 2010-2012, când a activat ca consilier al Directorului Executiv la Banca Mondială în Washington.

Maia Sandu, ”Liderul Mondial al Anului 2025”. Foto: Facebook
Maia Sandu Liderul Mondial al Anului 2025 Foto Facebook

Importanța strategică a Republicii Moldova în contextul regional

Publicația subliniază că, pentru Vladimir Putin, Moldova nu este doar o țară mică, ci o „piesă geopolitică esențială”. O guvernare obedientă la Chișinău ar fi creat un nou front de presiune asupra Ucrainei și ar fi vulnerabilizat flancul NATO.

„Totuşi, în 2025, Maia Sandu – aproape singură şi cu siguranţă împotriva sorţii – a înfruntat ameninţarea şi a oferit Europei un moment rar de optimism într-un an sumbru. De trei ori în ultimele 14 luni, Kremlinul a complotat pentru a o învinge la urne. De fiecare dată, aceasta a avut câştig de cauză.”

Dacă forțele pro-ruse ar fi preluat puterea, viitorul democratic al țării ar fi fost compromis. Maia Sandu a declarat tranșant pentru ziarul britanic: „Dacă agenţii Kremlinului câştigau, asta ar fi însemnat că Rusia ar conduce ţara”.

Majoritate parlamentară confirmată pentru PAS

În urma scrutinului din toamna anului 2025, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fondat de Maia Sandu, a obținut 53 din cele 101 de mandate parlamentare. Victoria a venit după o campanie intensă, marcată de investigații jurnalistice care au scos la iveală finanțările ilegale ale Rusiei pentru anumiți candidați.

Citește și: Trump și Zelenski, întâlnire la Mar-A-Lago: „95% gata”

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol