Un accident rutier grav produs pe DJ 106, la ieșirea din municipiul Sibiu spre localitatea Daia, s-a soldat cu mai multe persoane rănite și cu arestarea preventivă a unui șofer din județul Vâlcea. Incidentul a avut loc în seara zilei de 25 decembrie, fiind implicate două autoturisme care circulau din sensuri opuse.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Vâlcea, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe direcția Sibiu–Agnita, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu o mașină condusă regulamentar de un sibian de 44 de ani.În urma impactului, șoferul din Vâlcea și pasagerul său, un bărbat de 54 de ani, au părăsit locul accidentului. Cei doi au fost însă identificați la scurt timp în zona Dealul Dăii de un jandarm aflat în timpul liber, cu sprijinul unui participant la trafic, și aduși înapoi la locul producerii evenimentului rutier.
„Conducătorul auto de 31 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
În autoturismul lovit se aflau șoferul de 44 de ani și doi pasageri, o femeie și un bărbat, toți suferind vătămări corporale. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Cercetările au fost continuate sub coordonarea procurorilor, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului..
La data de 30 decembrie, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 31 de ani din județul Vâlcea, reținut în aceeași zi, pe numele acestuia fiind formulate acuzațiile menționate în dosarul penal.







