Mehedinți investește în sănătate: ambulatoriu nou la SJU

Ana-Maria Constantinescu
Mehedinți investește în sănătate: ambulatoriu nou la SJU
Mehedinți investește în sănătate: ambulatoriu nou la SJU

Investiții majore în sănătate, în Mehedinți

Consilierii județeni din Mehedinți au aprobat un nou proiect important în domeniul sănătății, ce vizează construirea unui ambulatoriu de specialitate la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. Valoarea investiției depășește 24 de milioane de lei.

Ambulatoriu nou, finanțat din fonduri europene

Mehedinți investește în sănătate: ambulatoriu nou la SJU
Proiect ambulatoriu SJU Drobeta

Potrivit președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, proiectul va fi finanțat prin Programul de Sănătate, cererea de finanțare urmând să fie depusă.

Noua construcție va fi realizată pe amplasamentul de pe Serpentina Roșiori nr. 1–3 și va fi conectată structural și funcțional la ambulatoriul existent.

Extinderea serviciilor medicale pentru pacienții din Mehedinți

„Prin această investiție, extindem și reorganizăm spațiile medicale destinate consultațiilor de specialitate, investigațiilor de diagnostic și programelor de screening, cu impact direct asupra optimizării fluxurilor de pacienți, separării circuitelor medicale și creșterii capacității de deservire a populației județului Mehedinți”, a menționat președintele CJ Mehedinți.

Dotări moderne și sprijin pentru personalul medical

Administrația județeană urmărește dezvoltarea infrastructurii medicale prin crearea de cabinete de specialitate, spații pentru prelevarea analizelor și un laborator de anatomie patologică.

„Totodată, proiectul prevede componenta de dotare a ambulatoriului cu echipamente și aparatură medicală. Această investiție completează proiectele aflate deja în derulare și contribuie la consolidarea sistemului sanitar județean, în beneficiul direct al pacienților, dar este și o investiție pe care o facem în sprijinul resursei umane medicale, pentru a avea condiții de lucru foarte bune”, a mai afirmat Aladin Georgescu.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol