Apel de urgență la 112
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit de urgență, după ce au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 cu privire la un scandal izbucnit la un imobil din municipiu.
Conflict pornit de la un parbriz spart
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că la poarta apelantului, unde se aflau părinții acestuia, au venit doi bărbați, în vârstă de 28 și 50 de ani. Potrivit anchetei, unul dintre aceștia l-ar fi amenințat cu acte de violență pe tatăl apelantului, reproșându-i că fiul său i-ar fi distrus parbrizul autoturismului personal.
Ordin de protecție încălcat
IPJ Vâlcea:
„Totodată, din verificările efectuate s-a constatat că cei doi bărbați au încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, la data de 19 decembrie 2025, aflat în vigoare pentru o perioadă de două luni. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție, iar ulterior s-a dispus reținerea celor doi bărbați pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”.
Cercetările continuă
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele.







