Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut de DNA

Delia Pătru
Răzvan Cuc, fost ministru PSD al Transporturilor. Foto: Facebook
Răzvan Cuc, fost ministru PSD al Transporturilor. Foto: Facebook

Răzvan Cuc, fost ministrul al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose, a fost reținut de procurorii DNA într-un dosar de dare de mită. În doasr este vizat şi un om de afaceri, potrivit surselor Digi24.

Direcția Națională Anticorupție a făcut, marți dimineața, percheziții la fostul ministru.

Răzvan Cuc, fost ministru PSD al Transporturilor. Foto: Facebook
Răzvan Cuc fost ministru PSD al Transporturilor Foto Facebook

Fostul ministru Răzvan Cuc, audiat de procurorii DNA

Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Bușe sunt acuzați că au vrut să dea mită directorului RAR, Mihai Alecu. Este vorba de un comision de 6% din valoarea unui contract cadru de 23 de milioane de lei, potrivit unor surse judiciare citate de Digi24 și Antena3.

Bușe, administratorul societății Euro Quip International SRL, dorea să obțină prelungirea unui contract cu Registrul Auto Român. Acordul cadru, reînnoit la 21 noiembrie 2025, viza prestarea serviciilor de întreținere și serviceul liniilor mecanizate ale RAR.

Pentru a obține această prelungire, i-a promis directorului RAR 6% din valoarea contractului.

Cuc, acuzat că a intermediat o mită de peste un milion de lei

Răzvan Cuc e acuzat că a intermediat discuțiile dintre directorul RAR și omul de afaceri Cătălin Bușe. Procurorii au documentat trei întâlniri între Răzvan Cuc și Mihai Alecu, ce au avut loc între septembrie și noiembrie 2025.

Fostul ministru Cuc l-a asigurat pe directorul RAR că ar urma să primească 6% (aproximativ 1,3 milioane de lei) din valoarea contractului încheiat de RAR și firma lui Bușe.

În schimbul mitei, directorul RAR ar fi trebuit să se asigure că firma lui Bușe este cea care beneficiază de prelungirea de contract. De asemenea, directorul ar fi trebuit să desemneze „preferențial” membrii comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul RAR și să facă presiuni pentru semnarea într-un timp cât mai scurt a acordului, potrivit surselor citate. 

În acest dosar, Răzvan Cuc este suspectat de complicitate la dare de mită, iar Cătălin Bușe de dare de mită.

Cine este Răzvan Cuc

Răzvan Cuc, în vârstă de 42 de ani, este fost parlamentar PSD. A deținut mandate de senator (2020 – 2024) și deputat (2016 – 2020) în Parlamentul României. 

Între 4 ianuarie 2017 și 17 octombrie 2017 a fost ministru PSD al Transporturilor și Infrastructurii în guvernele conduse de Sorin Grindeanu și Mihai Tudose. 

În perioada 22 februarie 2019 – 4 noiembrie 2019 a ocupat, de asemenea, funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii.

Citește și: PSD intră într-o perioadă de analiză a guvernării

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol