O urmărire în trafic s-a încheiat aseară cu deschiderea unui dosar penal, după ce o șoferiță de 22 de ani din Vâlcea ar fi refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și ar fi continuat deplasarea pe un drum din comuna Diculești.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, incidentul s-a produs marți 2 decembrie 2025, în jurul orei 18:00, când polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Măciuca au încercat să oprească un autoturism aflat în trafic. „Conducătorul auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, motiv pentru care aceștia au pornit în urmărirea vehiculului”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.
Vehiculul a fost oprit în cele din urmă în dreptul unui imobil din localitate, iar la volan a fost găsită tânăra de 22 de ani. Verificările ulterioare au scos la iveală o situație și mai gravă. „Autoturismul este înmatriculat în alt stat, însă în momentul depistării avea montate plăcuțe provizorii de înmatriculare expirate”, a precizat aceeași sursă.
Testarea cu aparatul etilotest a arătat că tânăra nu consumase alcool înainte de a se urca la volan, însă acest lucru nu a schimbat situația juridică. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare. Cazul este instrumentat în continuare de polițiștii din Măciuca, sub supravegherea procurorilor competenți.








