Solistul trupei Timpuri Noi, Adrian Pleșca, a murit

Delia Pătru
Solistul trupei Timpuri Noi, Adrian Pleșca.
Solistul trupei Timpuri Noi, Adrian Pleșca. Foto: Facebook/ RADIO GUERRILLA

Adrian Pleșca, solistul trupei Partizan și fondatorul Timpuri Noi, a încetat din viață la 64 de ani. Cunoscut drept Artan, artistul a lăsat o amprentă profundă în muzica rock românească.

Solistul trupei Partizan și fondatorul Timpuri Noi a murit

Surse medicale au precizat, pentru News.ro, că Adrian Pleşca a murit la Spitalul Pantelimon din Bucureşti, în urma unui AVC.

„Voce extrem de cunoscută a rockului românesc, Artan a fost nu doar fondator al trupelor Timpuri Noi și Partizan, ci a și activat în Corul Radio România, după cum povestea artistul pe 9 mai 2025”, scrie bucurestifm.ro.

Reacții din partea colegilor și artiștilor

Formația Partizan a transmis pe Facebook un mesaj emoționant:
„Ne este foarte greu… Drum lin, suflet bun, coleg drag”.

Mesajul lui Alin Dinca (Trooper)

Solistul formației Trooper, Alin Dincă, a scris:
„Drum lin… Pleșca Adrian. Becul s-a stins”, alăturând mesajului o fotografie cu Artan în tinerețe.

- Advertisement -
Solistul Timpuri Noi

Reacția Radio Guerrilla

Postul RADIO GUERRILLA a publicat un mesaj de adio:
„Drum bun, Adrian «Artan» Pleșca! Mulțumim”.

Cariera și contribuția solistului la rockul românesc

Considerat o voce emblematică a rockului românesc, Artan a fondat trupele Timpuri Noi și Partizan, dar a cântat și în Corul Radio România.

Printre melodiile sale celebre se numără:

  • Perfect (1992)
  • Adeline (1998)
  • Umbrela (2011)

Cea mai cunoscută piesă Partizan rămâne „Fata mea” (2002).

Viața personală și începuturile muzicale

Adrian Pleșca s-a născut în 31 martie 1961. A studiat vioara la grădiniță, pianul în clasele I – VII și contrabasul în clasa a VIII-a.

A urmat cursurile Facultății de Metalurgie din cadrul Universității Politehnice din București și a lucrat la Combinatul Siderurgic Călărași, potrivit Wikipedia.

Artan a început să cânte cu Timpuri Noi în 1982, alături de prietenul său Răzvan Moldovan. După 1990, trupa devine celebră cu piese precum „Stere” și „Tanța”.

În cei aproape 30 de ani de Timpuri Noi, Artan a făcut o pauză de cinci ani, între februarie 2001 și 2006, când a înființat trupa Partizan, ce avea să dea lovitura cu piesa „Fata mea”, o melodie fredonată de toată lumea datorită versurilor ironice.

În 2004, trupa Partizan s-a destrămat, iar Artan a reînființat Timpuri Noi.

În 2009 părăsește pentru a doua oară formația.

Reînfințează formația Partizan în 2011, pe care o părăsește în martie 2019. După o pauză muzicală de trei ani, revine iarăși în Partizan în martie 2022.

Citește și: Doliu în sportul românesc: a murit Roxana Moise, fosta handbalistă de la Oltchim Ramnicu Valcea

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol