Donald Trump, mesaj pentru România de Ziua Națională

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Donald J. Trump
Donald Trump a transmis un mesaj pentru România de Ziua Națională. Foto: Facebook/ Donald J. Trump

Președintele SUA, Donald Trump, a transmis, cu ocazia Zilei Naționale a României, „cele mai bune urări în numele poporului Statelor Unite”.

În scrisoarea adresată președintelui Nicușor Dan, Trump spune că apreciază rolul României ca aliat NATO și pilon al securității regionale, în special în zona Mării Negre.

El a adăugat că speră în extinderea oportunităților economice și că își dorește să se consolideze colaborarea dintre cele două țări, notează digi24.ro

Mesajul președintelui Trump

„Stimate domnule președinte:

Am onoarea de a transmite cele mai bune urări în numele poporului Statelor Unite, cu ocazia sărbătoririi celei de-a 107-a aniversări a Zilei Naționale pe 1 decembrie.

- Advertisement -

Statele Unite și România împărtășesc un parteneriat puternic și în continuă creștere, bazat pe interese strategice axate pe securitate, cooperare energetică și comerț.

Apreciez rolul de lider al României în cadrul NATO și ca pilon al securității regionale și încurajez continuarea acestui rol în promovarea stabilității în regiunea Mării Negre.

Pe baza acesteia, ne așteptăm să extindem oportunitățile de comerț, investiții și inovare care vor stimula economiile noastre. Diplomația noastră cetățenească de durată rămâne piatra de temelie a acesteia alianțe dinamice.

Pe măsură ce administrația mea lucrează pentru a face America mai sigură, mai puternică și mai prosperă, doresc să construiesc pe baza relației noastre strânse și a istoriei comune.

Cu sinceritate, Donald J. Trump”, arată mesajul președintelui SUA.

Nicușor Dan va merge la Casa Albă în 2026 

Președintele Nicușor Dan va face o vizită oficială în Statele Unite, în cadrul căreia va fi primit la Casa Albă de Donald Trump, în primăvara anului 2026, a anunțat șefa diplomației românești, Oana Țoiu. 

Foto Facebook Ministerul Afacerilor Externe

După întâlnirea cu Marco Rubio, la Washington, Oana Țoiu, a spus că ambele administrații sunt de acord vizita oficială de stat să aibă loc în prima parte a anului viitor.

”Am discutat despre întâlnirea preşedinţilor şi aici suntem aliniaţi în ceea ce priveşte posibilitatea de a o avea în primul trimestru al anului următor”, a precizat șefa diplomației române.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol