MApN: Militarii fac repetiții pentru parada de 1 Decembrie

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Ministerul Apararii Nationale
Foto: Facebook/ Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării a anunțat că încep repetițiile pentru Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. Acestea se desfășoară în Poligonul Ghencea.

Foto Facebook Ministerul Apararii Nationale

„Începând de azi şi până pe 1 Decembrie vor avea loc mai multe repetiţii pentru paradă în poligonul Ghencea, iar parte a tehnicii va tranzita zona”, a precizat Ministerul Apararii Nationale pe pagina de Facebook.

Instituţia a anunțat că ”aceste deplasări de tehnică sunt activități planificate, desfășurate în condiții de siguranță, și pot genera temporar zgomot sau trafic îngreunat în perimetrul adiacent poligonului.”

„Mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm alături de noi de Ziua Naţională”, a mai transmis instituţia.

Foto Facebook Ministerul Apararii Nationale

Luni, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, se va desfăşura Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti.

- Advertisement -

La paradă vor defila, alături de militari ai Armatei României, şi militari străini din cadrul forţelor aliate dislocate în ţara noastră.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol